Adunare protopopială, Protopopiatul Lazio II, parohia Sfântul Mucenic Hermes

Astăzi, 14 octombrie, în zi de sărbătoare a cinstirii Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, parohia nou înființată ,,Sfântul Mucenic Hermes" din Passo Corese, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan a fost gazda ședinței protopopiale la care au participat majoritatea preoților din protopopiatul Lazio II.
După ședință am slujit pentru prima data taina Sfântului Maslu în Parohia Sfântului Mucenic Hermes, prilej de bucurie și de desfătare duhovnicească pentru credincioșii care nu au putut participa la Sfântă Liturghie în această zi de sărbătoare.
În încheiere Părintele Protopop Gabriel Ioniță a ținut un cuvânt ziditor și de încurajare pentru toți credincioșii care au participat și mai ales pentru membrii noii parohii.
Slavă Domnului pentru toate binecuvântările revărsate asupra noastră.
14 octombrie la prăznuirea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iași.
A consemnat Pr. Gabriel Walter Andriuță







