Seleziona la tua lingua

Cerca

Adunare Protopopială în Toscana 2

Vineri, 7 februarie, la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț” din Livorno preoții din Protoieria Toscana 2 s-au întâlnit la prima Adunare Protopopială din anul 2020. Ziua a început prin săvârșirea Sfintei Liturghii, urmată de lucrările adunării, în care s-au discutat și luat decizii pentru buna funcționare a protopopiatului. Alături de preoți și credincioși s-a aflat și doamna Daniela Maria Dobre, Consulul General al României la Bologna care a adresat un cuvânt celor prezenți iar apoi a participat alături de preoți la discuții privind cooperarea dintre Consulatul General al României la Bologna, preoți și credincioși.

Următoare întâlnire la avea loc vineri 6 martie la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Proroc Isaia” din Viareggio.