Activități în parohiile EORI în perioada 23-29 aprilie 2018

PROTOPOPIATUL LAZIO I
1. Copiii și tinerii Parohiei “Înălțarea Sfintei Cruci” - Roma vor prezenta duminică, 29 aprilie, după Sfânta Liturghie, serbarea intitulată: “Bucuria Învierii”. În cadrul acestui moment copiii vor interpreta: troparul și condacul Sfintelor Paști, Luminânda, Axionul, Catavasiile Paștilor și Ziua Învierii. Corul va fi coordonat de presb. Ancuța Voinea.
2. Parohia “Sfântul Mucenic Teodor Tiron” - Anguillara va găzdui duminică, 29 aprilie, activitatea: “Stindardele Unirii”.
PROTOPOPIATUL LOMBARDIA II
3. O parte dintre credincioșii Parohiei “Sfântul Ierarh Grigorie Palama” - Como, au mers miercuri, 25 aprilie, în pelerinaj în Piemonte.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE I
4. O parte dintre credincioșii Parohiilor „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” - Cirié și “Sfântul Leontie de la Rădăuţi” – Ivrea, au mers miercuri, 25 aprilie, în pelerinaj la Loreto.
5. Parohia “Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian al Cartaginei” – Biella va găzdui duminică, 29 aprilie, etapa protopopială a Festivalului Bucuriei.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE II
6. Parohia “Sfântul Mucenic Laurenţiu Arhidiaconul”, a găzduit miercuri, 25 aprilie, conferința: ”Unitatea în familie - izvor al unității de neam”. Prelegerea a fost susținută de Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.
PROTOPOPIATUL TOSCANA II
7. Parohia “Sfântul Proroc Isaia” – Viareggio a găzduit sâmbătă, 28 aprilie, etapa protopopială a Festivalului Bucuriei.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI







