Activități în parohiile EORI în perioada 04-10 decembrie 2017

PROTOPOPIATUL LAZIO II
1. Parohia „Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeş” – Riano și-a cinstit joi, 7 decembrie, hramul. Spre seară, clericii din protopopiat au participat la Ședința preoțească pe luna decembrie, după care împreună cu pr. arhim. Atanasie Rusnac, vicar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, au oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL LOMBARDIA II
2. Parohia „Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei” – Lecco și-a cinstit sâmbătă, 9 decembrie, hramul.
3. Parohia „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul” – Cuggiono Magenta a organizat joi, 7 decembrie, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Ambrozie, episcopul Mediolanului, o întâlnire cu autoritățile civile și religioase locale în cadrul căreia s-a oficiat Slujba Vecerniei în limba italiană.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE I
4. În Parohia „Sfântul Mucenic Emilian din Durostor” – Orbassano vineri, 8 decembrie, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
5. În Parohia „Sfântul Niceta de Remesiana” – Susa miercuri, 6 decembrie, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
6. Parohia „Sfântul Evanghelist Luca” – Verbania joi, 7 decembrie, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
7. Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Torino organizează sâmbătă și duminică, 9-10 decembrie, Festivalul de Colinde aflat sub oblăduirea Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. La eveniment vor participa mai multe coruri românești din Europa.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE II
8. În Parohia „Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu” – Chieri săptămâna aceasta s-a desfășurat „Festivalul de Tradiții și Obiceiuri de Crăciun”. Evenimentul a cuprins: o expoziției de icoane pe sticlă, realizate de fiii comunității, și un concert de muzică psaltică și colinde.
9. În Parohia „Sfântul Cuvios Teodor Studitul” – Tortona vineri, 8 decembrie, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL EMILIA ROMAGNA II
10. Duminică, 10 decembrie, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Ravenna va găzdui, la nivel de protopopiat, Festivalul „Colindul Sfânt și Bun”.
PROTOPOPIATUL TOSCANA
11. Marți, 5 decembrie, a avut loc întâlnirea lunară a preoților din protopopiatul Toscana. Evenimentul a fost găzduit de Parohia „Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana” - Prato. Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie, după care pr. Viorel Matei de la Parohia „Sfânta Muceniță Agripina” - Sesto Fiorentino, a prezentat referatul cu tema: ,,Patruzeci de ani de la trecerea la cele veşnice a Patriarhului Justinian Marina”.
12. O parte dintre credincioșii Parohie „Sfânta Muceniță Anastasia Romana” – Prato au mers vineri, 8 decembrie, la Bari pentru a se închina la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae.
13. Parohia „Sfântul Proroc Isaia” – Viareggio a organizat miercuri, 6 decembrie, o întâlnire cu tinerii italieni din localitatea Camaiore. În cadrul acesteia s-a făcut o prezentare a Bisericii Ortodoxe Române, și implicit a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
-----
14. Peste 800 de tineri din parohiile Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei au mers vineri, 8 decembrie, la Roma unde au participat la Congresul Nepsis Italia 2017. Evenimentul i-a avut ca invitați speciali pe: Pr. Dr. Vasile Gavrilă, care a susținut conferința „Nevoința de a fi părinți, copii şi tineri creștini în fața împotrivirilor lumii acesteia” și pe cântăreața Iustina Irimia Cenușă.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI







