Activităţi catehetice în Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" din Roma

În cadrul şcolii parohiale, copiii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 12 ani s-au întâlnit în ultimele săptămâni pentru Atelierul de confecţionat mărţişoare şi felicitări de primăvară.
Lucrarea copiilor a avut şi o finalitate filantropică, prin organizarea unui Târg de mărţişoare, iar fondurile adunate prin bunăvoinţa enoriaşilor parohiei au ajuns la doi copii bolnavi.
Bucuria, așadar, s-a revărsat în mai multe direcții: bucuria copiilor de a meșteri cu entuziasm, bucuria creștinilor de a avea un mărțișor chiar fiind departe de țară, bucuria familiilor care au primit ajutorul și, pe deasupra, cum spunea unul dintre copiii participanți, „și Dumnezeu S-a bucurat”.







