Seleziona la tua lingua

Cerca

Achiziționarea și montare acoperișul lui Bisericii din Monselice

Parohia Ortodoxă Română „Sfinți Mucenici Epictet și Astion” din Monselice -Este  (Episcopia Ortodoxă Română a Italiei – Protopopiatul Triveneto IV) s-a achiziționat și montat acoperișul bisericii parohiale, implementându-se astfel  proiect finanțat prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

 

Biserica parohială este un punct de referință important pentru românii stabiliți sau veniți la muncă în sudul provinciei Padova.

 

Lucrările la acoperișul biserici au putut fi posibile datorită accesării unui proiect de finanțare nerambursabilă de către parohia noastră, fiind finanțat prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

 

Acest proiect are ca obiectiv principal crearea unui cadru liturgic autentic românesc care să ajute la creșterea duhovnicească a comunității și la perpetuarea valorilor culturale și educaționale românești prin conștientizarea apartenenței la identitatea națională lingvistică a copiilor născuți în familiile mixte, dar și a copiilor care provin din zone diferite ale țării sau chiar de etnii diferite.

 

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină activitatea românilor de pretutindeni și acordă finanțări nerambursabile proiectelor care urmăresc păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității etnice, culturale, religioase și lingvistice a românilor din vecinătate și din diaspora, precum și întărirea legăturilor dintre România și comunitățile românești din afara granițelor țării.