Seleziona la tua lingua

Cerca

A treia zi a taberei de vară a Parohiei Verona I

Cea de-a treia zi a taberei de vară a Parohiei Verona I a fost dedicată Anului Omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești în Patriarhia Română.

 În prima parte a zilei copiii au participat la o lecție despre spiritualitatea iconografică, după care, sub îndrumarea personalului adult, fiecare a început pictarea unei icoane a sfântului Vasile cel Mare. Ziua a continuat cu o drumeție în împrejurimi, conduși de domnul Fatijon, un ghid montan local, care ne-a arătat tranșeele din Primul Război Mondial, prilej cu care ne-am adus aminte și de toți soldații români care s-au jertfit departe de țară și de cei dragi.

Ziua s-a terminat cu o vizită nocturnă la observatorul astronomic de pe Monte Baldo unde,  în lecția de astronomie, ni s-a explicat cum Dumnezeu a făcut Universul, cum toate vin și se întorc la Creator, cum știința și religia se completează reciproc. Până către miezul nopții am admirat planete și stele, modul de orientare astrală, diferitele constelații. Am putut observa de aproape meteoriți rari, atingând și examinând aceste obiecte care vorbesc despre istoria Cosmosului.