250 DE COLACI ÎMPLETIȚI ÎN TIMPUL TRIODULUI, ÎN PAROHIA ”SFÂNTA MUCENIȚĂ AGATA” DIN CATANIA
”CE SUNT TRADIȚIILE?
Tradițiile sunt rădăcinile și istoria oricărui popor.
Respectarea traditiei dă un sens bine definit vieții și trecerii noastre prin viață.
Tradiția unește, și prin ea respectăm pe strămoșii noștri.
E ca și cum ne-am aduna să povestim despre ei. E bine să păstrăm tradițiile.”
”Am descoperit cât de frumoase sunt tradițiile noastre... un adevarat tezaur.
Trebuie să fim mândri că suntem Români.
Am adus o parte din România cu noi !!!
Mi-a adus în suflet multă BUCURIE... cu lacrimi!
Tradițiile ne ajută să nu uităm niciodată de cei plecați în cer.”
Din viața și mărturiile credincioșilor, înțelegem cât de importantă este păstrarea tradiției strămoșești.
În fiecare an, creștinii așteaptă cu bucurie Postul Sfintei Învieri, o perioadă de vindecare sufletească și trupească.
Sâmbetele Postului Mare sunt momente în care credincioasele își îndreaptă pașii încă din zorii zilei, pentru a aduce în sfintele biserici forma materială a dragostei lor față de cei plecați la Domnul: coliva și colacul!
Casa Domnului devine neîncăpătoare, oriunde s-ar afla aceasta - în vârf de deal, pe marginea unui râu, în centrul orașului, în România, Italia, Anglia... sau oriunde trăiesc creștinii ortodocși pe acest pământ și au un preot al lor.
Acolo mesele sunt încărcate cu ofrandele bunelor creștine și împodobite de lumânări aprinse.
Întreaga biserică este inundată de lumina sfântă a Învierii ce se răsfrânge asupra colivelor și a colacilor aduse pentru rugăciunile preotului, ce adună în jurul colivelor, sufletele celor adormiți și ale celor prezenți, în cântarea - veșnica pomenire... veșnica pomenire... veșnica pomenire!
Cu gândul la bunicile, mamele, frații sau chiar copiii lor trecuți la Domnul, ele, bunele mironosițe nu prididesc pentru a duce la îndeplinire această datorie sfântă primită din moși strămoși.
Ajunși într-o societate secularizată, plecați din satele și orașele, unde nucleul familial reprezintă un cuib de păstrare a tradiției, trăim printre oameni străini de limba, cultura și credința noastră.
Ajungem să învățăm a face coliva la necaz, după o rețetă văzută pe internet, în cazul în care nu mai e nimeni în jur ca să ne ajute.
Comandăm colacii, după o poză pe care o arătăm brutarului italian, care nu a auzit despre acest obicei, dar facem ceea ce știm că se cade, pentru cei plecați pe lumea cealaltă...
Multe credincioase, plecate de mult din România, cu vârsta de 50, chiar 60 de ani aveau dificultăți în a se hotărî să facă o colivă pentru cei adormiți întru Domnul.
De aceea, preotul paroh din Catania, Mihai-Gabriel Ichim, pentru a redeștepta în inimile credincioaselor dragostea pentru tradițiile sfinte, a inițiat un proiect deosebit, odată cu începerea Triodului.
- 100 DE COLACI PÂNĂ LA FLORII -
Erau 10 săptămâni și după o socoteală simplă se puteau găsi 10 credincioase care să facă 10 colaci la fiecare slujbă de pomenire.
Firește prima care trebuia să se înscrie în acest grafic a fost preoteasa.
Au urmat credincioasele care știau să facă colaci de la bunici, de pe vremea când erau acasă în România.
Din generație în generație s-a transmis meștesugul împletirii colacilor ce ascunde în el minunea de a fi femeie.
Și la școala parohială s-au făcut colaci și colive, preoteasa Geta Ichim, cu sprijinul unei mame credincioase, a învățat micii ucenici cum se împletește bucuria, necazul și credința în viața cu Hristos.
Domnul a rânduit, ca după 3 săptămâni copiii să deprindă meșteșugul împletirii colacilor, pentru a face coliva exact în vinerea ce prevestea sâmbăta morților.
Atunci au fost gata să facă pomenirea pentru cei plecați la Domnul, pentru bunicii... pe care-i iubesc la fel de mult, cum i-ar iubi dacă ar fi din nou printre ei.
Atunci au invitat pe părinți după 4 ore, la sfârșitul orelor de cateheză să țină coșurile cu coliva și colaceii realizați de mânuțele lor harnice, pentru ca preotul să cânte împreună cu ei...VEȘNICA POMENIRE!
Primele săptămâni au adunat toate gospodinele ce știau din copilarie să frământe aluatul.
Ele au împletit cu lacrimi în ochi amintirile... dragostea bunicilor, exigențele părinților, truda de la câmp, munca de la creșterea animalelor, lipsurile, dar și frumusețea naturii, bucuria inocentei, libertatea spiritului.
În etapa a doua, gospodinele românce, capabile să împodobească mesele lor cu fel de fel de bucate italienești,
s-au gândit că pot încerca pentru prima oară și împletirea colacului ca la bunica, până va ieși mai frumos, ca să îl aducă în lume... la biserică.
Și astfel scăpând de teama de eșec, de gura lumii care ar comenta cât de puțin a crescut aluatul, sau de cât de ars ar ieși din cauza vechiului cuptor din bucătărie, ele, harnicele femei, au depășit obstacolul - și-au luat o piatră de pe inimă și au mers mai departe.
Un exercițiu simplu a generat în sufletul lor un întreg mecanism, o hotărâre de a face ceva mai frumos, ceva nou, deși atât de vechi, ceva plin de încărcătura sufletească.
Au dobândit înțelepciunea că stă în puterea lor nu numai să amestece și să frământe făina cu apă, ci să-și schimbe atitudinea, să devină mai credincioase, mai atente la prezent și la trecut, mai grijulii pentru cele sfinte, mai responsabile față de datoria de a transmite mai departe tradiția ortodoxă... mai treze la viața lor.
Și atunci când au reușit, au adus trofeele lor în Casa Domnului, pentru a cânta veșnica pomenire pentru cei adormiți.
Până și părintele paroh, a dezbrăcat reverenda, și-a suflecat mânecile, și-a pus șortul în bucătărie și a frământat de asemenea la rândul său, toată durerea, toate eșecurile și tot plânsul, într-un frumos colac.
O poză pe rețeaua facebook a adus multă bucurie credincioaselor, care au făcut nu numai 10 colaci la fiecare pomană, ci 15, 20, 25 și chiar 40 de colaci acum când nu mai pot ajunge la biserică să cânte împreună cu ceilalți credincioși în frunte cu părintele... veșnica pomenire... veșnica pomenire... veșnica pomenire...
Cu toate acestea, acum, mai mult ca niciodată, au făcut colacii și coliva pentru cei adormiți, și au împodobit ca un altar biserica de acasă, înțelegând că cei de pe lumea cealaltă nu se hrănesc cu colacii lor, ci trăiesc veșnicia dragostei lor dăruită lui Dumnezeu.
Ele, credincioasele, sunt bucuroase că ochii celor dragi dintre stele, privesc cu iubire la strădania lor. Meșteșugul împletirii colacului nu s-a sfârșit odată cu plecarea lor din această lume, ci va continua mai departe în timp.
Acum enoriașele, deși au colacii atât de frumoși, nu-i mai pot aduce la biserică... cu durere privesc slujba prin telefoane, urmărind pomenirea morților așa cum se fac toate slujbele bisericești acum... online.... și ascultă cu atenție pomelnicele citite de părinte, până ce aud numele de botez ale celor dragi... Maria, Gheorghe, Ion, Vasile...
Am ajuns și în Sâmbăta lui Lazar, iar enoriasele din Parohia ”Sfânta Muceniță Agata” nu au făcut doar 100 de colaci, ci au ajuns la 250 de colaci.
Cei 250 de colaci au fost făcuți de credincioasele din întreaga provincie și soții lor, la care s-au adăugat pentru frumusețea proiectului, prin intermediul tehnicii și câteva fiice ce trăiesc în România.
Au participat și alte gospodine care nu mai fac parte din parohie și trupește se află în Anglia, Danemarca sau Germania, dar sufletul lor ne-a rămas alături .
Părintele Mihai-Gabriel a pregătit și diplome, diplome pe care din păcate nu le va putea înmâna personal, dar le va trimite tot online... acum când ne-am învățat să supraviețuim la distanță unii de alții, dar aproape de Dumnezeu, singurul ce poate intra prin ușile încuiate.
Proiectul nu se va încheia... ci va continua și în aceste zile de mare durere, cand pandemia însângerează întreg globul pământesc, când Trupul și Sângele Domnului adună întreg păcatul lumii, când trăim un alt tip de post, când adunăm cu greu până și făina și apa... iar credincioasele frământă aluatul zilnic, rugând pe Domnul... pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi...
Ne aflăm în așteptarea normalității, când ne vom putea duce la biserică din nou și vom prețui fiecare moment care trebuie dăruit lui Hristos și Bisericii Sale,când vom cânta împreună cu glas mare-
”Bine ești cuvântat Doamne, învață-ne pe noi îndreptările tale”, pentru ca Hristos să ducă sufletele celor adormiți acolo unde nu este durere, întristare și suspin, ci viață fără de sfârșit.Amin.
A consemnat preoteasa Geta Ichim
