Seleziona la tua lingua

Cerca

25 de ani de slujire și misiune ortodoxă în orașul Padova | PS Atanasie de Bogdania a binecuvântat lucrările de amenajare ale Centrului pastoral al Parohiei Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova (I)

În duminica a 21-a după Rusalii, 16 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova (I), acolo unde a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi, a hirotonit un nou slujitor al Altarului lui Hristos și a binecuvântat lucrările de amenajare ale Centrului pastoral și ale noii biserici parohiale. Toate aceste evenimente au marcat 25 de ani de la înființarea parohiei padoveze, de către vrednicul de pomenire Preasfințitul Părinte Gurie, Episcop al Devei și Hunedoarei, pe atunci ieromonah, aflat la studii în orașul italian.

 

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania le-a vorbit celor prezenți despre acest Praznic binecuvântat, 25 de ani de existență ai primei parohii din orașul Padova: „Evanghelia de astăzi este o evanghelie a dragostei nemăsurate a lui Dumnezeu față de oameni, pericopă evanghelică relatată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, cel care ocrotește, de mai bine de 8 veacuri, orașul Padova, prin Sfintele sale Moaște. Prin noul locaș înfrumusețat, Raiul cel cuvântător se coboară și ne mângâie pe toți cei care petrecem, vremelnic, în această lume”. Preasfinția Sa a amintit și că „parabola semănătorului ne descoperă lucrarea de mântuire pe care Domnul o are cu toți oamenii, Cuvântul fiind cel care ne dăruiește har și ne călăuzește spre descoperirea Împărăției lui Dumnezeu. De asemenea, această duminică este dedicată și prăznuirii Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, sinod care a lămurit învățătura cea dreaptă despre cinstirea Sfintelor icoane”. Îndemnul Preasfințitului Atanasie către toți cei prezenți a fost acela de „a lărgi inimile noastre Dumnezeului Celui Viu, pentru a-L primi în inima noastră, această înțelegere a Cuvântului întrupat fiind posibilă doar prin Duhul Sfânt, prin lucrarea harului și prin tânjirea noastră după dobândirea acestei simțiri a sălășluirii Domnului în inimile noastre”.

 

La momentul rânduit din timpul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit hirotonia întru preot a diaconului Mihail Motricală, pe seama Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” din Padova Nord – Limena. Pe noul slujitor al Altarului lui Hristos, Preasfințitul Atanasie l-a îndemnat „să nu uite niciodată această dragoste cea dintâi pe care Dumnezeu o revarsă tuturor oamenilor și prin care a reușit să-i schimbe inima și să devină slujitor al Domnului. Dumnezeu știe să cucerească inima fiecăruia dintre noi și rânduie tuturor, la vremea potrivită, descoperirea harului Său, care ne schimbă viața”.

 

Slujba a continuat cu binecuvântarea lucrărilor de amenajare ale noului Centru Pastoral al Parohiei din Padova (I), atât biserica, ce a fost restructurată interior din temelii, cât și toate anexele acesteia, un complex ce va oferi comunității parohiale săli de cateheză, săli polifuncționale și chiar și spații de cazare pentru diferitele situații care se ivesc și pot oferi sprijin celor care se vor afla în nevoie. Noul complex parohial a fost achiziționat de către comunitate în anul 2018 și a suferit un amplu proces de restaurare și de reabilitare atât la standardele necesităților pastoral-liturgice, dar și la normele arhitecturale în vigoare. În semn de prețuire pentru cei care au contribuit la această lucrare deosebită, Preasfințitul Părinte Atanasie a oferit Gramate episcopale de cinstire a ctitorilor și a tuturor credincioșilor implicați.

 

La final, Preacucernicul Părinte Gheorghe Verzea, parohul comunității și protopop al Protopopiatului Triveneto 4, a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, pentru acest moment de binecuvântare la împlinirea a 25 de ani de la înființarea primei parohii din Padova. De asemenea, un gând de gratitudine a fost îndreptat și către soborul împreună-slujitor, către autoritățile locale și centrale prezente și către toți credincioșii care s-au alăturat la acest moment festiv din viața Parohiei. Preacucernicia Sa a îndreptat un gând de recunoștință și către Preasfințitul Părinte Nestor, Episcop al Devei și Hunedoarei, prin a cărui mijlocire, veștmântul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași a poposit în mijlocul comunității, în această zi plină de har și de aleasă bucurie duhovnicească.

 


 

Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova (I) a luat ființă, oficial, în data de 7 decembrie 1997, iar începuturile sale sunt legate de activitatea misionară din zonă a vrednicului de pomenire, Preasfințitul Părinte Gurie, primul Episcop al Devei și Hunedoarei, pe atunci ieromonah, aflat la studii de doctorat în orașul Padova.

Din anul 2000, comunitatea parohială este încredințată păstoririi Preacucernicului Părinte Gheorghe Verzea, iar din anul 2018 aceasta va beneficia de un locaș de slujire propriu, o fostă biserică catolică achiziționată și reabilitată, interior, din temelii.

Un specific aparte al primei comunități din Padova este acela că, în sânul ei, s-au format numeroși viitori slujitori ai Altarului lui Hristos, care au extins activitatea pastoral-misionară din zonă, în folosul numeroaselor suflete încredințate spre păstorire.