24 iunie - Ziua universală a iei în Parohia ˮSfânta Muceniță Agataˮ Catania
Cap de pod al verii astronomice, praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul - aduce cu alaiul său zile de post, de rugăciune, de bucurie duhovnicească, în Postul Sfinților Petru și Pavel.
Este momentul recoltării roadelor pământului, prilej pentru creștini de a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile primite.
Venită în timp încă din epoca Cucuteni, ia ascunde întreaga istorie a românilor. În florile, liniile și punctele ei colorate, păstrează amprenta ADN ului românesc.
Dincolo de croiala în cruce a acestui obiect vestimentar, de frumusețea ornamentală, ia povestește despre viață și moarte, valoare și nonvaloare, cer, soare și pământ, copilărie, tinerețe și bătrânețe.
Mici detalii ne arată și azi dacă o ie este cusută și are tăietura în față, pentru o mamă ce alăptează, sau lateral, așa cum era confecționată pentru tinerele fete.
Întreaga iarnă, la lumina soarelui, sau chiar a lămpii, harnicele româncuțe picurau din lacrimile de jale sau de bucurie, în puncte colorate, istoria pe pânza de in, bumbac sau borangic.
Așa cum broboada arăta prin ornamente, ce zestre avea fata de măritat, câte pogoane de grâu sau porumb și câte animale în grajd, la fel și ia povestea pentru cine înțelegea simbolismul ei, din ce zonă a țării provine, cu ape ,munți, codri sau câmpii.
Purtată cu mândrie de personalitățile regale, ia a inspirat pictori celebri și case de modă până în zilele noastre.
Și noi suntem datori să păstrăm autenticitatea ei, să o purtăm, căci mai mult ca orice, alături de drapel reprezintă pentru totdeauna identitatea noastră românească.
PROIECTUL -ȘI NOI AM FOST COPII
AMINTIRI DIN TRECUT, CU NĂDEJDE ÎN VIITOR
În parohia "Sfânta Muceniță Agata" din Catania a avut loc cu prilejul Zilei internaționale a iei, un proiect intitulat:
"Și noi am fost copii - Amintiri din trecut, cu nădejde în viitor".
Enoriașii au povestit online, cu drag, aduceri aminte din timpul copilăriei lor.
Dacă astăzi mai este credință ortodoxă în lume, aceasta se datorează celor mai evlavioși români, ce au păstrat în lada de zestre a sufletului lor, credința strămoșilor. Eu am avut bucuria de a-i întâlni pe câțiva dintre ei.
Vă invit să pășiți în lumea credinței de altă dată. Poate așa vom avea mai multă nădejde în viitor!
Cu mulțumiri, participanților la acest proiect!
1. Gabriela C.
Lângă bunici ani în șir, mi-am vindecat rănile sufletului. Îmi aduc aminte adesea, cum în copilărie, mă legănam pe ramura iubirii din copacul sădit de buneii mei. În sânul naturii, stăteam la sfat și cu unul și cu altul, iar felul lor de a ne aduna în jurul mesei este unic pe pământ. Cuvintele, rostite într-o atmosferă de căldură și liniște, erau în timpul rugăciunii seara și dimineața. Vorba dulce a bunicuței mă ducea într-o lume apropiată sufletului meu. Deseori adormeam cu povești sau basme, dar cel mai tare îndrăgeam povața ambilor, cu foarte multe exemple din viață.
Lacrimile mele de durere nu mai știu alinare. Eu îi aștept să vină cînd plouă și când ninge…O! Dacă ar sta timpul un minut pe loc, aș sta la sfat cu bunii mei… Timpul fuge! Ei rămân o lumină ce se revarsă în sufletul meu, un cântec stelar izvorât din vioara lui Dumnezeu. Ei, asemenea ploii de duminică, îmi readuc speranța că stropii de bunătate, omenia lor mă ajută să trăiesc, iar aceasta e cea mai mare comoară. Bunicii mei - îngeri păzitori ai copilăriei mele, grădină de dezmierdări și de alin, un dar dumnezeiesc, cartea mea condimentată cu emoții lăuntrice…Te iubesc Doamne, pentru tot ce mi-ai dăruit!
2. Elena R.
Mama mea și bunica din partea mamei erau foarte credincioase. Când bătea toaca seara înainte de o sărbătoare, ne spunea:
,,- Gata lăsați lucru căci mâine e sărbătoare și trebuie să ne pregătim. Să facem mâncare, a doua zi doar să încălzim, căci nu se cuvine ca duminica să pregătim mâncare.ˮ Înainte de plecare la Domnul a mamei am învățat rostul omului pe pământ, pentru că atât de conștientă era mama mea că pleacă, căci a început a spune rugăciunea:
,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă și mă iartă pe mine roaba ta Mariaˮ și așa până la ultima suflare a tot repetat această rugăciune.
Aceste momente m-au întărit și pe mine realizând că trebuie să ducem noi mai departe această credință, rugându-ne pentru cei dragi ca bunul Dumnezeu să le lumineze mintea, întărindu-i în credință.
3. Camelia N.
Mama era foarte credincioasă. Era viața ei să participe la slujbele bisericești !!!
Era un preot deosebit atunci în satul nostru și după slujbă era invitat în casa noastră pentru a lua masa împreună cu noi.
Era un ritual, după sărbătorile de iarnă când venea cu icoana sau cu Botezul, în postul Paștelui după ce trecea pe la toți enoriașii, poposea la noi acasă pentru masa de prânz !!!...
4. Elena B.
Tot ce am văzut, învățat și păstrez în suflet este datorită bunicii (mamaia). Mama rămânea acasă să facă cele necesare pentru noi, iar mamaia ne ducea 5 Km pe jos de Vinerea Mare în satul vecin și lua aproape toți copiii ... de aceea o numeau "doamna învățătoare"... Acum spun că am întâlnire cu alde mama când vin în Sfânta Biserică.
5. Aurelia P.
Din prima până în ultima zi, vacanța ne-o petreceam la bunica. De la ea am învățat totul. Mă duceam cu ea duminică de duminică la Sfânta Biserică. Când erau sărbători, ne îmbrăcam cu toți în costume populare, și pregăteam tot felul de dulciuri, un fel de ,,Festivalul Bucuriei" de la noi din biserică...
6. Monica C.
Bunica, fiind soție de dascăl, tot timpul duminica, și în sărbători eram la biserică.
Foarte multe obiceiuri le-am văzut la ea, o casa curată, ștergare apretate, totul era impecabil, îmi amintesc că erau ștergare chiar și pe pragurile de la uși.
Turtele pe plită și tot ce gătea așteptăm cu nerăbdare, mi-e dor de zâmbetul ei liniștitor și sincer....
7. Anuta B.
Un frate al bunicului întotdeauna ne aștepta cu soția lui în poartă cu atâta drag, că simțeam dragostea lor în îmbrățișarea dulce și gingață ce ne dădeau, apoi ne pregătea clătite cu dulceață de prune, acel gust nu l-am simțit niciodată de când s-au dus la Doamne Doamne. Erau timpuri așa de simple și frumoase... când Dumnezeu era cu noi !
8. Domnica M.
Unde mai sunt acele vremuri când noi copiii cu mamele, bunicii și toată lumea, din momentul când răsunau clopotele la biserică și începea preveghierea următoarei zi de sărbătoare, când se înceta a se mai lucra, pregătind straie decente pentru participare cu frică de Dumnezeu la Sf. Liturghie, cu respect pentru biserică - CASA DOMNULUI...
Tot trecutul rămâne amintire regretată - În zilele noastre timpurile au devenit așa zis -moderne- .Nu se mai deosebesc zilele de lucru de cele de sărbătoare.
Pentru a ne câștiga existența, suntem constrânși să îl alungăm pe Dumnezeu din viața noastră. Trăim un haos, alergând și gâfâind cu riscul să ne distrugem sănătatea uneori, uitând când este sărbătoare (Ziua Domnului).
Trist! Lipsesc mult din inimile noastre acele vremuri! DOAMNE IISUSE HRISTOASE care Te-ai înălțat la ceruri - Nu ne lăsa pe noi singuri – AMIN.
9. Florica D.
Bunicii mergeau la Sfânta Liturghie, țineau posturile, la fiecare început de lună pe data de întâi venea părintele să facă agheasma și să binecuvânteze casa. Noi copiii stăteam în genunchi și așteptăm să sărutam crucea și mâna părintelui. Era mare binecuvântare, așa spuneau bunicile!
Eu am avut copilărie nefericită, pentru ca mama a plecat la Domnul mult, mult prea devreme la vârsta de 36 ani, rând pe rând au plecat și bunicile, așa că amintirile sunt neplăcute ...
Dar mulțumesc mamei și bunicilor pentru moștenirea cea mare lăsată de ele - CREDINȚA ÎN DUMNEZEU ȘI CELE SFINTE.
Nu știu astăzi cum ar fi fost viața mea, dacă nu-mi lăsau moștenire CREDINȚA NOASTRĂ ORTODOXĂ.
Amintirile sunt multe... când trebuia dat în cuptor bunica făcea cruce peste fiecare aluat și spunea așa:
-"Să avem grijă să iasă coptura frumoasă ca fața MAICII DOMNULUI!"
Ce de bunătăți mai făcea: turtițe coapte pe plită, colaci împletiți în 9, mămăligă caldă sau dacă se răcea, era tăiată felii și coaptă pe plită, prune goldane coapte pe lozniță.
Bunul Dumnezeu să-i ierte pe toți cei adormiți întru Domnul !...
10. Nicoleta A.
De la mama am învățat să merg la biserică. Foarte frumoase lucruri făceau mama și bunica!! Țeseau la război multe covoare toată iarna, iar când se odihneau, coseau cămăși de in, pe care le îmbrăcau în zi de sărbătoare.
11. Elena S.
Eu am locuit în aceiași casă cu bunicii din partea mamei mele. Oameni credincioși, cu frică de Dumnezeu . Bunica avea lada de zestre, acolo ținea tot ce pregătise pentru ea și bunicul, zestrea lor de înmormântare. Îmi amintesc copil fiind cum mă luau cu ei la biserică. Ne spunea mereu să nu ne pierdem credința în Dumnezeu, chiar dacă trecem prin greutăți. Și bunicii din partea tatălui meu erau foarte credincioși, când începea postul, bunica spăla toate vasele și le punea în pod. De acolo scotea vasele din care se mânca pe perioada postului.
12. Emilia P.
Din păcate epoca de atunci era negativă din punct de vedere tradițional.... în loc de ie ne îmbrăcau la școală în pionier, dar bunica în ascuns îmi arăta zestrea de la mama ei... atât de frumoase toate obiectele, lucrate mărunt, cusute și cu modele de una nu semăna cu alta și lucrătura lor era realizată timp de două, trei luni de cusut... dar ce cusătură...
Bunica nu lipsea de la biserică, chiar cu restricții și își punea costumul lucrat chiar de ale sale mâini... mama însă făcea cusătura pe nailon... frumoase cusute în muște și cu mărgele...
Dictatura ceaușistă era grea, în ascuns se propovăduia din Biblie cu mare greutate ... se țineau obiceiurile pe ascuns... erau timpuri grele, dar prețioase.
13. Liliana M.
Îmi amintesc cu atâta drag de mama mea, era o femeie credincioasă și respectuoasă. De mici ne lua la biserica cu ea, ne învăța să sărutăm icoanele, mâna Părintelui și să ascultăm slujba liniștiți... Am învățat de la mama lucruri deosebite, am primit o educație foarte bună și din ceea ce am învățat de la ea le-am transmis copiilor mei. Păcat că Dumnezeu mi-a luat-o la El prea devreme, nici nu am fost pregătită. Mereu o voi purta în suflet pentru toate învățăturile primite, îmi lipsește mult.
Bunica era o femeie credincioasă, nu lipsea de la Sfânta Biserică. Uneori, seara dormeam la ea, era sâmbăta și duminica mergeam la Sfânta Biserica cu bunica. Făcea scoarțe, țesea, făcea de toate, era o femeie gospodină. Sâmbătă era ziua când cocea de toate, în cuptorul cu lemne, făcut afară. Făcea pâine, alivenci, plăcinte și după ce termina ne chema pe toți. De câte ori mă duceam îmi arăta lada cu zestre, crucile făcute din fier care erau puse într-o magazie. Eu când le vedeam, mă trecea fiorii. Ea mereu mă trimitea să aduc ceva din magazie, eu îi ziceam că nu mă duc.
14. Cecilia P.
Așa familie credincioasă mai rar... m-au învățat să merg pe calea Domnului, orice s-ar întâmpla. Mi-amintesc că bunicul meu nu a atins-o nici cu un deget pe bunica. Îi zicea: ˮ-Marie, este Dumnezeu!ˮ
Au fost sănătoși și bunul Dumnezeu le-a dat viață până la 100 de ani. Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace.
15. Irina B.
MAMA mea a fost o femeie simplă, modestă, vrednică, răzbătătoare, bună, dar și foarte credincioasă. Vă puteți da seama de credința ei doar prin faptul că a încreștinat 22 de copii și a cununat 12 tineri. Eu de când eram copilă îmi aduc aminte că mama mergea duminică de duminică la biserică îmbrăcată doar în costum popular.
Mama ne spunea mereu:
ˮ-Măi fetelor când oi muri să mă îmbrăcați în costum popular!ˮ
Draga de ea și-a organizat viața cum i-a plăcut, dar și moartea. Ne mai spunea așa: --ˮ-Când o să mor, să-mi dați de pomană sarmale și pește prăjit!ˮ
. Mama a murit în Postul Sfinților Petru și Pavel și înaintea înmormântării s-a mâncat pește. De aceea eu zic că și-a organizat totul cum a vrut ea. Acum tocmai s-au împlinit 2 ani și i-am făcut praznic în România. Veșnică pomenire!
16. Eugen Ortelecan
Înaintașii noștri respectau cu sfințenie sărbătorile. Mama mea nu lăsa să treacă nici o sărbătoare fără a merge la biserică. De Sfânta Mărie (15 August) tata ne-a dus la mânăstire pe toată familia, cu căruța cu cai. Avea 2 cai, încă nu- i luaseră comuniștii. Am participat la slujbă, după care am mâncat ce a pus mama de acasă în traistă și ne-am întors multumiți acasă. Era un singur fotograf în Zalău și aproape toți de la sate făceau poze la Sfânta Mărie.
Apoi îmi amintesc cu plăcere că pe timpul lui Ceaușescu, chiar dacă ne învăța să nu mergem la biserică, de la sate mergeau aproape toți.
Îmi aduc aminte că bunicul meu, după ce l-a înscris cu pământul - în tovărășie - că așa ziceau comuniștii, îi scoteau duminica la arat cu plugurile - caii, boii, care ce aveau și bunicul mergând la biserică, un activist de partid i-a zis:
-“Unde te duci? Ia caii și mergi la plug!“ și bunicul i-a răspuns:
-“Unii Domnului se roagă, alții tot umblă-ntr-o doagăˮ.
***********************************
Strămoșii noștri au trăit în vremea în care toți știau că Dumnezeu și Maica Domnului erau în mijlocul lor, fie că se aflau la coasă, sau la masă.
Dovadă este rugăciunea ce a rămas până în zilele noastre:
"Sfântă Cruce, armă tare,
Feri-mă de supărare;
Sfântă Cruce, armă dulce,
Fii cu mine încotro m-oi duce;
Sfântă Cruce a lui Hristos,
Să-mi fii mie de folos.
Cruce-n casă, cruce-n masă,
Cruce în toți patru cornuri de casă.
Dumnezeu îi cu noi la masă,
Maica Sfântă-i la fereastră,
Îngerii împrejur de casă,
Maica Sfântă îi cu poala întinsă
Și pe noi toți ne cuprinsă.
Cruce în patul nost,
Dumnezeu îi la capul nost,
Dumnezeu ne-o apărat,
De vrăjmașul necurat,
De șarpele înveninat,
De iadul întunecat.
Cruce Sfântă, trezește-mă,
Maică Sfântă, acoperi-mă,
Înger bun, păzește-mă,
Doamne, mântuiește-mă.
Amin."
Pentru enoriașii parohiei "Sfânta Muceniță Agata" din Catania, Ziua iei nu este doar la 24 iunie! Ia împodobește portul românilor la sărbători, festivaluri sau orice pelerinaj care se organizează, fiind cel mai bun ambasador al României în lume.
A consemnat preoteasa Geta Ichim
