1 iunie , o zi de excepție pentru tinerii Nepsis din Regiunea Piemonte / Nepsis a lansat filmul Coroana României în Piemonte

Pe parcursul unei zile întregi dedicată tuturor, peste 300 de tineri, adulți și copilași Nepsis s-au adunat astăzi, 01 iunie 2024, cu un singur scop: acela de a fi împreună și de a se bucura de momentele pregătite pentru Ziua Internațională a Copilului.
Slujba de mulțumire pentru binefacerile primite săvârșită în sobor de preoți, urmată de un scurt cuvânt duhovnicesc, jocuri, concursuri, cântece, activități, dansuri, momente de spectacol, toate au culminat cu lansarea filmului documentar “ Coroana României” .
Programul dedicat membrilor Nepsis s-a desfășurat în două locații, atât într-un spațiu în aer liber special amenajat pentru astfel de evenimente importante cât și în sala Cinematografului din orașul Giaveno. Au participat tineri din parohiile din Torino, Novara, Venaria Reale, Pinerolo, Moncalieri, Cirie, Rivarolo, Settimo Torinese, Chivasso, Giaveno, Collegno, Rivoli și multe alte parohii. Tinerii s-au bucurat de asemenea, de prezența Excelenței Sale, domnul Consul General al României, Cosmin Dumitrescu și de prezența părintelui protopop Cristian Ștefan, sub coordonarea căruia a fost organizat întregul eveniment.
Evenimentul a culminat cu premiera filmului documentar “ Coroana României” într-o sală plină de spectatori Nepsis, care au intonat împreună, cu inima cuprinsă de dor, imnul României. În mijlocul acestora a fost chiar regizorul filmului, domnul teolog și jurnalist George Grigoriu care la finalul difuzării documentarului, a vorbit auditoriului despre importanța identității noastre românești.
O zi plină, așadar, de joc, bună voie, învățătură, credință și de bucuria de a fi împreună. Toate pentru generația ortodoxă de mâine, care știe de unde vine și încotro se îndreaptă. Nepsis, Frăția Tinerilor Ortodocși din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, a reușit încă o dată, cu Binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, să adune tinerii spre slava lui Dumnezeu. Organizatorii evenimentului au fost membrii Nepsis Piemonte III, care s-au străduit ca întregul eveniment să se desfășoare într-o completă armonie.
Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Departamentul de comunicare al Protopopiatului Piemonte III







