Siamo anche su

Seleziona la tua lingua

01
Noi

FESTIVALUL BUCATELOR TRADIȚIONALE la Parohia Ortodoxă Română din Trento: Solidaritate și bucurie pentru Casa „Sfânta Anastasia”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, astăzi, duminică, 1 noiembrie, comunitatea românească din Trento s-a adunat în număr mare pentru a lua parte la o deosebită acțiune filantropică și comunitară: Festivalul Bucatelor Tradiționale.

Evenimentul s-a desfășurat în curtea bisericii parohiale imediat după săvârșirea Sfintei Liturghii. Această manifestare a fost organizată prin efortul comun și implicarea jertfitoare a Consiliului Parohial, a Comitetului Parohial și a tinerilor din cadrul frăției Nepsis Trento.

Credincioșii prezenți s-au putut bucura de bucate tradiționale românești, sarmale, bucate alese și deserturi de casă pregătite cu multă dragoste. Scopul principal al acestui festival a fost strângerea de fonduri pentru Casa „Sfânta Anastasia” (RM).

Prin generozitatea celor prezenți, fiecare porție oferită și fiecare donație s-a transformat într-un ajutor concret și într-o rază de speranță pentru acești copii. Ziua s-a petrecut într-o atmosferă de frățietate, bucurie și comuniune, arătând încă o dată că credința se împlinește prin fapte bune și dragoste față de semeni.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment, precum și tuturor credincioșilor, familiilor și prietenilor care au răspuns chemării și au susținut această cauză de suflet.

A scris: Sarra Marta Lupășteanu

 

Foto credit: Episcopia Italiei

01
Noi

FESTIVALUL BUCATELOR TRADIȚIONALE la Parohia Ortodoxă Română din Trento: Solidaritate și bucurie pentru Casa „Sfânta Anastasia”

Calendario Ortodosso

Statistiche

0Visitatori oggi
0Questa settimana
0Questo mese
0Totale visitatori