Continuă lucrările la Orbassano
În mijlocul Postului Mare, la înaintea-prăznuirii scoaterii Sfintei Cruci, celei de viață Făcătoare a Domnului în mijlocul bisericii, astăzi din mila Domnului am înălțat Sfânta Cruce, cu turla, pe Biserica din Orbassano, în văzul, mângâierea, apărarea, spre mântuirea sufletului și ajutorul tuturor celor ce o vor cinsti, se vor închina ei, amintindu-și de Cel ce a îndurat pe Cruce cele mai chinuitoare pătimiri cu putinţă şi moartea cea mai de ocară, Domnul nostru Iisus Hristos.
El ne-a poruncit, pentru mântuirea noastră, să ne luăm fiecare crucea şi să urmăm Lui.
Spre slava Domnului și a noastră mântuire!
Pr. Eugen Bînzari