"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

PROIECT DE COLABORARE ÎNTRE ASOCIAȚIA “SAN LORENZO DEI ROMENI” ȘI ASOCIAȚIA “PROGETTO LEONARDO”, TORINO

“Flămand am fost și Mi-ați dat să mănânc” (Ev. Matei cap. 25, 35).

 

Din mila Domnului, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Vicar Atanasie de Bogdania, asociația “San Lorenzo dei romeni” a parohiei “ Înălțarea Sfintei Cruci ” Torino 2, a încheiat un contract de colaborare cu asociația “Progetto Leonardo” prin care se oferă o masă caldă oamenilor nevoiași care locuiesc pe stradă. Pentru început asociația noastră a aderat la a distribui o dată pe lună mâncare, urmând ca în viitorul apropiat  să facem acest lucru o dată pe săptămână. Prima dată când am început această activitate a fost Vineri, 26 Martie 2021, când voluntarii au pregătit la sediul asociației, 120 de pachete cu mâncare caldă și alte produse alimentare, pe care le-au împărțit celor nevoiași, ținând cont de toate normele sanitare impuse de pandemie. De menționat este faptul că, majoritatea dintre cei cărora le-au fost împărțite pachete sunt români, de aceea ne bucuram, că iată reușim nu numai să le putem oferi de mâncare, ci și să intrăm în contact cu ei, să le ascultăm păsurile și necazurile, chiar să-i susținem spiritual.

Un proiect asemănător a fost inițiat în trecut de vrednicul de pomenire Preotul Lucian Roșu, când voluntarii asociației racoltau de la diferite baruri din Torino, panini, cornuri și alte produse alimentare, distribuindu-le mai apoi persoanelor nevoiașe de pe stradă; această acțiune a fost întreruptă la un moment dat din mai multe motive, motivul principal fiind faptul că aceste produse nu ne-au mai fost puse la dispoziție de către baruri.

Mulțumim doamnei președintă, Laura Gaidano pentru dragostea cu care ne-a primit în acest proiect și tuturor voluntarilor asociației noastre, nădăjduind ca această colaborare să fie una roditoare și mai ales folositoare tuturor persoanelor cu care vom intra în contact.

Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!

                                                                                                                        Consemnat Mărioara Ungurean

 

 

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C.F.: 97558250581

 
 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

3524858