"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Români de pretutindeni – parohia Venaria Reale

Cu mila lui Dumnezeu, Parohia “ Sf. Cuv. Ilarion cel mare și Sf. Ierarh Spiridon”  din Venaria Reale, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, a încheiat cu succes proiectul de colaborare și relaționare directă, de înfrățire, cu Parohia “ Sf. Cuv. Parascheva “ din localitatea Răscăeți, Protoieria Găești, Arhiepiscopia Târgoviștei. Astfel Preoții parohi Valeriu Drăgănescu din Italia și Daniel Rușescu din România au reușit să organizeze mai multe întâlniri de suflet atât între copilașii români ai parohiilor cât și între credincioșii acestora. A fost un program de pregătire asiduă, de cunoaștere, de întâmpinare și soluționare a diverselor aspecte referitoare la înțelegerea modului diferit în care copilașii îi pot percepe pe ceilalți. Totodată, s-au împărtășit momente de suflet, în care corul “ Pr. Dumitru Neicu” al Parohiei “ Sf. Cuv. Parascheva” l-a pregătit românilor din diaspora. De asemenea, copii români din diaspora au pregătit cântări pe care le-au prezentat celor dragi de acasă exprimându-se și simțind astfel românește, dintre aceștia remarcându-se tânăra Marta Agape care și-a prezentat ultimul videoclip cu muzică religioasă, Cristian Costin care a prezentat aspecte ale vieții trăite în școala din Italia, David Justinian Ganea care a fost reprezentatul celor mici și născuți in Italia etc. . . Au fost schimbate impresii, s-au dezbătut aspecte importante atât pentru cei mari cât și pentru cei mici și s-au făcut încurajări reciproce de respectare și prețuire a identității și a simțirii românești. Cele două parohii de asemenea s-au bucurat de două conferințe în care Pr. Prof. Univ. Dr. Sorin Bute și cunoscutul Psiholog Crina Albu au pătruns în sufletul copiilor și i-au făcut pe aceștia să se deschidă unii către ceilalți. Proiectul este doar începutul unui proiect mai lung, cele două parohii urmând a se ajuta reciproc, din Italia trimițându-se ajutoare către cei nevoiași din România care beneficiază de asistența socială a parohiei “ Sf. Cuvioasă Parascheva “ iar din România trimițându-se cărți de literatură românească și universală pentru biblioteca parohială a parohiei “ Sf. Cuv. Ilarion cel Mare și Sf. Ierarh Spiridon” .

 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

 

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C.F.: 97558250581

 
 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

3524863