PS Atanasie de Bogdania a slujit la hramul Parohiei
„Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma (III)
Duminică, 13 septembrie 2020, la duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” – Roma III, alături de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit o hirotesie întru ipodiacon și a binecuvântat doi paraclisieri.
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Atanasie, din această duminică dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, a făcut referirela importanța purtării și a asumării crucii în aceste vremuri de restriște. Creștinul autentic este cel care își duce Crucea până la capăt, asumat, cu responsabilitate, ca să poată gusta și din harul Învierii. Nu poate exista Înviere fără Cruce! Orice creștin botezat se află în taina Crucii și a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, de aceea Sfânta și de viața dătătoare Cruce se pune mereu în centrul bisericii, ca noi creștinii să dăm mărturie că am înțeles pe deplin ce înseamnă cu adevărat taina jertfei, taina dragostei și taina învierii.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh Ciprian Baltag a mulțumit Preasfințitului Părinte Atanasie pentru această zi plină de binecuvântare pentru întreaga comunitate parohială aflată sub ocrotirea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci.