"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Obârșia strămoșească

Satul românesc, leagăn de cultură, creativitate și spiritualitate

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la sediul Episcopiei, de la Roma, va avea loc încă o zi dedicată copiilor și tinerilor în cadrul proiectului „Zile de vacanță petrecute în Biserică”, proiect implementat de către obștea Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de la Roma.

În contextul în care anul 2019 a fost declarat ca An omagial al Satului Românesc, ziua de joi, 22 august 2019, va fi ziua în care organizatorii proiectului se vor întâlni cu tinerii și copiii din zona Lazio pentru a afla ce minunat și binecuvântat era - și încă mai este - Satul Românesc.

Tinerii vor descoperi viața Omului Frumos și frumusețea traiului și a obiceiurilor sătești. Portul românesc, graiul dulce, muzica și jocul tradițional, poezia și doina populară, precum și bucatele pregătite pentru masa celor prezenți, vor povesti tainic despre un popor român care-și are rădăcinile adâncite în cultura, credința și obiceiurile născute și păstrate cu sfințenie în SAT.

Toți copiii și tinerii sunt așteptați să vină îmbrăcați în port popular românesc.

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C.F.: 97558250581

 
 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

3097539