PAROHIA SĂPTĂMÂNII - Parohia „Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Țării Românești” din Belluno – al 11-lea hram

Belluno unul din orașele importante ale Provinciei Belluno, regiunea Veneto, se află în partea de nord-est a Italiei, sub lanţul munţilor Dolomiţi, învecinându- se la nord cu Austria, la răsărit cu Provincia Friuli-Venezia-Giulia, iar la apus cu Provincia Trentino-Alto Adige. Locuitorii din Belluno, obișnuiţi a vieţui la munte, pitoresc în sine, dar și aspru în legile sale, au dorinţa de a-și mărturisi, ori de câte ori este nevoie, sentimentul lor intens de apartenenţă la locurile acestea, la istoria și cultura care îi reprezintă și pe care vor să o reprezinte. Identitatea lor creștină, cu valorile ei, le-a dat forţa de-a emigra, i-a deschis spre a primi în timpurile noastre imigranţi și a dărui ospitalitate turiștilor, care este și una dintre principalele activităţi economice ale provinciei. 

Tradiţia creștină a acestor locuri îi aminteşte pe sfinţii Hermagora și Fortunato, primul episcop de Aquilea, respectiv diaconul său, și pe Sfântul Prosdocimo, primul episcop al Padovei, ca fiind primii propovăduitori ai 

Evangheliei în aceste locuri. Sfântul Prosdocimo este amintit ca propovăduitor al orașului Feltre. Sfântul protector al oraşului Belluno este Sfântul Martin de Tours, iar sfinţii Victor și Ștefanida sunt protectori ai orașului Feltre, ultimii doi având sfintele moaște la sanctuarul închinat lor și care le şi poartă numele, sanctuar aflat în imediata apropiere a orașului Feltre. Toţi cei trei sfinţi sunt pomeniți în calendarul ortodox pe 11 noiembrie. 

Pentru comunitatea de români și moldoveni rezidenţi în Provincia Belluno, înfiinţarea unei parohii ortodoxe în care să- și continue tradiţia creștin-ortodoxă s-a văzut concretizată cu prima Sfântă Liturghie săvărșită la Cortina d’Ampezzo, la praznicul Bunei Vestiri (25 martie) al anului 2009, în capela Casei parohiale a parohiei romano-catolice din Cortina d’Ampezzo, de către părintele Nicușor Părvu, care, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a început lucrarea pastorală în aceste locuri. Noua parohie a primit hramul Sfântul Ierarh Iachint al Vicinei.

Ulterior, la Belluno, unde parohia își va avea locaţia fixă, prima Sfântă Liturghie s-a săvârșit la praznicul Învierii Domnului (19 aprilie) 2009, în biserica închinată Sfinţilor Mari Mucenici Gheorghe și Sebastian, apaţinând unei mănăstiri romano-catolice a părinţilor capucini, ce deservesc nevoile liturgice locale, sub forma unei parohii romano-catolice. Aceiași părinţi capucini îi vor oferi părintelui Nicolae Pîrvu sprijin în slujirea sa pastorală prin oferirea unui loc de găzduire în incinta mănăstirii și săli unde s-au desfășurat activităţi cu copiii sau cu credincioșii din parohie în diferite momente ale anului bisericesc.

De la înfiinţarea parohiei, pe lângă diferitele activităţi cu copiii, s-a participat la pelerinajul organizat la Torino în luna mai a anului 2010, când a fost expus spre venerare Sfântul Giulgiu al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Apoi, pe 26 noiembrie 2011, s-a participat la pelerinajul efectuat la Aquilea, teritoriu încreștinat de Sfântul Apostol Marcu, apoi important sediu patriarhal, unde s-a slujit la aceea dată și o Sfântă Liturghie, într-un sobor de preoţi de la parohiile din protopopiatul din Veneto. 

Ambele comunităţi de credincioși, de la Belluno și Feltre (unde ulterior s-a înființat o parohie proprie), au participat apoi la colecta de alimente organizată la nivel de Episcopie, în luna iunie a anului 2012, pentru ajutorarea sinistraţilor afectaţi de cutremurul de la sfârșitul lunii mai a acelui an, cutremur care a afectat regiunea Reggio-Emilia. Prin jerfelnicia comunităţii, la Belluno s-a înzestrat biserica cu icoane praznicale pictate și mobilier bisericesc. 

Activitatea preotului paroh Nicușor Pîrvu la parohiile de la Belluno și Feltre se încheie la 1 octombrie 2012, dată când primește numirea ca preot paroh la parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Noale, Provincia di Venezia, Protopopiatul Tri-Veneto I (Est). 

Pe data de 18 decembrie 2012 preacucernicul părinte Mihai George a fost numit preot paroh al acestei comunităti.

În data de 14-08-2028 precucernicul parinte Antonie a fost numit preot paroh al acestei comunităti frumoase.

 

 

 

Urgența Coronavirus

 

Merinde pentru Suflet

 

 
 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

 

Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

 
 

Facebook

5 X 1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

 

Știri din viața Eparhiei

 

Nepsis

NEPSIS

 
 

Reportaje EORI

 
 

Vă Recomandăm

Agenda/Diario pentru tine!ri 2020/2021

 Calendarele Eparhiale 2021

Calendar 2021 pentru familia ta

Calendarul Tuturor Sfinților 2021

Tinerii ortodocși

Numărul total de vizitatori

12323248