Prezentarea cărții „Pelerinul rus”

 

Origini

 

„Pelerinul rus” este una dintre operele secolului al XIX-lea ale experienței duhovnicești trăite de un creștin, care, în original, are titlul „Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus”. A fost tradusă de părintele Paulin Lecca, fiind editată a doua oară la Editura Sofia, în 2002. Sâmburele care a născut curiozitatea și dorința sfântă de a înțelege dacă este cu putință și cum se poate ca omul să ajungă să se roage neîncetat se găsește într-un moment liturgic, Apostolul care se citește în Săptămâna a 32-a după Rusalii, unde marele Pavel ne îndeamnă: „Rugați-vă neîncetat!” (1 Tes. 5,17). La acest loc adăugăm și alte texte similare, cum ar fi cele din Ef. 6,18, 1 Tim. 2,8, Cântarea Cântărilor: „De dormit dormeam, dar inima mea veghea” (5,2).

Personajul principal a luat în serios cuvântul scripturistic și a căutat asiduu părinți care să-l ajute să îl practice; s-a vădit că, deși slujitorii vorbeau în predici despre diferite aspecte ale rugăciunii, totuși ei nu trăiau rugăciunea continuă, nu o experimentau ca o normalitate, și de aceea nici nu puteau să îi răspundă pelerinului la frământarea sa; cartea sfântului Dumitru al Rostovului – „Învățătura duhovnicească despre omul lăuntric” tratează subiectul în sine – „mintea poate fi întotdeauna adâncită în Dumnezeu, rugându-I-se neîncetat”, dar ea nu-l ajuta; motiv pentru care a continuat să caute. A continuat să călătorească până când bunul Dumnezeu i-a scos în cale „un bătrân care își făcu cruce și începu să vorbească astfel: „– Mulțumește lui Dumnezeu, iubite frate, pentru descoperirea ce ți s-a dat, împreună cu dorul de neînfrânt spre cunoașterea neîncetatei rugăciuni lăuntrice. Cunoaște în această descoperire chemarea lui Dumnezeu și liniștește-te, încredințându-te că până acum s-a făcut o încercare a voii tale, ca să cunoști glasul lui Dumnezeu și să înțelegi că înțelepciunea acestei lumi și cunoștințele din afară nu-ți pot aduce lumina cerească, rugăciunea neîncetată lăuntrică. Căci, deși se predică mult despre rugăciune și se găsesc multe învățături privitoare la ea, …, acești scriitori învață mai mult despre cele ce însoțesc rugăciunea, iar nu despre esența însăți a rugăciunii. Iar lucrul cel mai grav este că deșartă înțelepciune a acestei lumi se silește să măsoare cele dumnezeiești cu măsură omenească…. Rugăciunea este aceea care naște nevoințele și toate virtuțile. Căci Apostolul Pavel învață despre rugăciune astfel: Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceți rugăciuni” (1 Tim. 2,1)[1].

Continuând să răspundă întrebării novicelui, părintele definește rugăciunea lăuntrică neîncetată ca fiind „chemarea continuă și neîntreruptă a Numelui lui Iisus Hristos cu gura, cu minte și cu inima, închipuindu-ne totdeauna în prezența Lui și cerând milostivirea Lui, în timpul oricărei îndeletniciri, în orice loc, în orice vreme, chiar și în vremea somnului. Ea se rostește  cu următoarele cuvinte: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”.

 

Pentru dobândirea rugăciunii,

 

autorul ne-a sugerat mai multe „căi”, între care enumerăm: lectura neîntreruptă a Filocaliei („Cum se învață rugăciunea, vom citi chiar în această carte. Ea conține descrierea completă și amănunțită a rugăciunii lăuntrice neîncetate, descriere făcută de 25 de Sfinți Părinți”)[2], și a Bibliei[3], metaniile[4], Sfânta Spovedanie[5], Sfânta Împărtășanie[6], participarea la slujba Bisericii[7], postul[8].

Remarcăm câteva adevăruri care ne arată cât de mare este folosul rostirii atente a rugăciunii: „Numele dumnezeiesc al lui Iisus Hristos cuprinde în sine toate adevărurile evanghelice. Sfinții Părinți zic că rugăciunea lui Iisus este prescurtarea întregii Evanghelii”[9]. - Măreția rugăciunii lui Iisus se descoperă din însăși forma ei, fiind alcătuită din două părți: prima, care cuprinde cuvintele Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ne duce cu mintea la istoria vieții lui Iisus Hristos sau, după cum spun Sfinții Părinți, „cuprinde în sine pe scurt întreaga Evanghelie"; partea a doua, adică miluiește-mă pe mine, păcătosul, ne pune înainte istoria neputinței și păcătoșeniei noastre”[10].

 

Pelerin spre lavre și sihăstrii

 

Omul lui Dumnezeu a început călătoria sa înspre anumite locuri sfinte, cum ar fi mormântul sfântului Inochentie de la Irkuțk, Tobolsk, Lavra Pecersca, Kitaev, Lavra Pociaev, timp în care rostea rugăciunea; bineînțeles că a trecut prin cele trei stadii duhovnicești de care amintește și părintele Zaharia Zaharou în „Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi(Apoc. 2,4-5). Cele trei perioade ale vârstei duhovnicești în teologia Părintelui Sofronie”, adică mai întâi bunul Dumnezeu i-a dat să guste din dulceața harului, apoi a suferit atacurile gândurilor, ale dezertorilor[11], lipsa hranei, oboseala extenuantă, lenea, etc., - adică retragerea sfântului Duh, ca mai apoi să ajungă la rostirea rugăciunii de la sine și cu prezența simțită a harului.

 

Cine ne îndrumă în deprinderea Rugăciunii lui Iisus?

 

Este demn de amintit sfatul unui dintre părinții isihaști, Nichifor Monahul: „Iar dacă ostenindu-te mult, o frate, nu poți intra în părțile inimii, …, fă ceea ce-ți spun și cu ajutorul lui Dumnezeu vei afla ce cauți. Știi că partea cugetătoare a fiecărui om este în piept, căci înlăuntrul pieptului, tăcând noi cu buzele, vorbim, ne sfătuim cu noi înșine, dăm rând rugăciunilor, psalmilor și altora. Dă-i acestei cugetări, depărtând de la ea orice gând – și aceasta o poți dacă vrei -, dă-i deci pe Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” (Filocalia, vol. 7, p. 32). Dar deasupra acestui citat, se așază îndemnul pentru o lectură sistematică: Scrisoarea lui Nichifor Monahul; Cartea sfântului Grigorie Sinaitul, Sfântul Simeon Noul Teolog, Cartea sfinților Calist și Ignatie[12]. Și, bineînțeles, împreuna sfătuire cu cel care deja a dobândit Duhul Sfânt și-l numim duhovnic, după cum se vede mai sus[13].

 

Legătura Rugăciunii inimii cu „Tatăl nostru”

 

Sunt demne de amintit și interpretările din „Tatăl nostru” care au legătură cu rugăciunea inimii: „Cuvintele „vie împărăția Ta” înseamnă: să vie în inimile noastre pacea lăuntrică, liniștea și bucuria duhovnicească, în carte se tâlcuiește că prin cuvintele: „Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi” trebuie să înțelegem cererea privitoare la trebuințele vieții trupești care nu sunt de prisos, ci numai necesare și suficiente pentru ajutorul oamenilor. Însă Maxim Mărturisitorul, prin cuvântul privitor la „pâinea cea spre ființă”, înțelege hrănirea sufletului cu pâinea cea cerească, adică hrănirea cu cuvântul lui Dumnezeu și unirea sufletului cu Dumnezeu, prin cugetarea la Dumnezeu și prin rugăciunea lăuntrică neîncetată a inimii”[14].

 

Rodirile rugăciunii

 

După o rostire consecventă și atentă a rugăciunii au apărut roadele: „dacă mă supără cineva, e destul să-mi aduc aminte de mângâierea rugăciunii lui Iisus, pentru ca jignirea și supărarea să treacă și toate să fie uitate[15]; „când încep să mă ocup cu aceasta, devin foarte vesel”; tămăduirea de patima beției[16]; alte rodiri mai greu de acceptat, dar sunt argumentate științific[17]. „Rugăciunea lucra în mine cu putere. Dragostea pentru Iisus Hristos și pentru Maica Domnului se ridica în inima mea în dulci valuri și părea că-mi ridică sufletul într-un extaz mângâietor”[18].Izbăvirea de căderea în eres: „Mai bine roagă-te cu mai multă stăruință lui Dumnezeu, pentru ca El, cu judecățile Sale, să nimicească gândul tatălui tău și să-ți păzească sufletul de păcat și de eres” – era vorba de căsătorirea unei fete cu un rascolnic[19].

Iată ce mare folos capătă cel botezat în urma rostirii rugăciunii: „Sfântul Ioan Carpatinul spune că atunci când chemăm Numele lui Iisus în rugăciune și zicem: „Miluiește-mă pe mine, păcătosul”, la fiecare cerere răspunde glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, iartă-ți-se păcatele tale...!” Și tot el spune în continuare că, atunci când rostim rugăciunea, nu ne deosebim întru nimic de sfinți, de cuvioși și de mucenici, căci, după cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, „rugăciunea, chiar când e rostită de noi, cei plini de păcate, ne curăță numaidecât”[20].

Ca o concluzie: „Am observat că urmările rugăciunii inimii se descoperă în trei chipuri: în duh, în simțuri și în minte.În duh, de pildă, dulceața dragostei lui Dumnezeu, liniștea lăuntrică, răpirea minții[21], curățenia gândurilor, desfătătoarea aducere-aminte de Dumnezeu. În simțuri, o plăcută încălzire a inimii, umplerea tuturor mădularelor de o dulce căldură plină de bucurie în inimă, o ușurință și o bărbăție, plăcere de viață, nesimțirea bolilor și a necazurilor. În minte, limpezirea gândurilor, înțelegerea Sfintei Scripturi, cunoașterea graiului făpturilor, dezlegarea de grijile deșarte și cunoașterea bucuriei vieții lăuntrice, încredințarea de dragostea și apropierea lui Dumnezeu[22].

 

Cine a rostit rugăciunea?

Aceasta a fost spusă de sfinții părinți, dar cartea în sine conține și povestiri ale creștinilor care, după ce au stăruit de la un moment dat tot restul vieții în rugăciune, au ajuns la o așezare interioară, o sporire calitativă; între aceștia se pot lectura rezumatul vieții prințului ucigaș devenit cerșetor[23], a bătrânei[24], a croitorului[25], a ciobanului[26], etc.

 

Unde duce lipsa lui Dumnezeu, lipsa rugăciunii din viața omului?

 

Din nefericire lipsa conștientizată a bunului Dumnezeu din viața noastră înseamnă într-o formă mai mare sau mai mică posedare demonică, fapt care se vede din gesturile necugetate al unui flăcău, al unui țăran[27], al unui evreu profanator ale unor rămășițe de creștin[28], etc.

 

Sfatul final

Autorul cărții amintește parțial de: argumentarea biblică noutestamentară a rugăciunii[29], mărturii ale Sfinților Părinți[30], povestește despre puterea de izgonire diavolilor pe care o are evanghelia[31], îndemnul de a cere rugăciunea și de a întări credința[32].

Credem că noi, creștinii de astăzi, care suntem de multe ori fragili sufletește și problemele cotidiene ne depășesc, suntem invitați să practicăm rugăciunea cu toată seriozitatea, căci prin ea ne împărtășim de relația personală cu Mântuitorul și de binecuvântarea divină. La toate cele scrise până acum, bineînțeles că adăugăm îndemnul pe care însuși povestitorul l-a rostit către mulți creștini: „- Apucă-te, așadar, frate să săvârșești neîncetat rugăciunea lui Iisus, că doar îți este cu putință și lesne s-o faci …; vei vedea un grabnic folos. Nu-ți vor veni nici gândurile cele lipsite de Dumnezeu și ți se va descoperi credința și dragostea pentru Iisus Hristos”[33].

Spre finalul cărții autorul ne sfătuiește: „După toate aceste încredințări, hotărăște-te și încearcă să petreci măcar o singură zi veghind asupra omului lăuntric, într-o repetare deasă a rugăciunii tale, în așa fel încât, treptat, chemarea lui Iisus Hristos în rugăciune să se facă cât mai multă vreme. Și această întâietate a rugăciunii față de lucrurile vieții îți va arăta la vremea potrivită că ziua n-a fost pierdută, ci câștigată pentru mântuire …”[34].



[1]Pelerinul rus, traducere din limba rusă: arhimandrit Paulin Lecca, Ediția a II-a, Editura Sofia, București, 2002, pp. 11-12.

[2]Pentru a înțelege care este raportul dintre cele două s-a recurs la o comparație: „soarele este luminătorul cel mai mare, … dar nu-l poți privi sau contempla cu ochiul liber, … îți trebuie o anumită sticlă artificială, prin care, deși de milioane de ori mai mică și mai întunecată decât soarele, să poți privi acest minunat luminător. Tot așa și Sfânta Scriptură este un soare strălucitor, iar Filocalia – acea sticlă necesară”.Ibidem, pp. 13-14.

[3]„Spre nenorocirea mea m-am deprins să beau, până am căpătat patima beției. Când nu eram beat, eram un ofițer corect, dar când începeam să beau, câte șase săptămâni nu mă trezeam. Multă vreme comandanții mei m-au răbdat, însă, pentru o insultă adusă șefului, am fost degradat pentru trei ani și transferat ca soldat în altă garnizoană. Dacă nu mă îndreptam și nu mă lăsam de băut, mă așteptau cele mai aspre pedepse. Oricât mă sileam să mă înfrânez și oricât căutam să mă tămăduiesc, nu puteam să mă las deloc de patima mea și de aceea șefii mei căutau să mă transfere într-un batalion disciplinar. Auzind aceasta, nu mai știam ce să fac. Într-o zi ședeam pe gânduri în cazarmă. La un moment dat intră la noi un călugăr, care aduna bani pentru construirea unei biserici. Dădea fiecare cât putea. Monahul, apropiindu-se de mine, m-a întrebat: „De ce ești atât de mâhnit ?" Iar eu, intrând în vorbă cu el, i-am istorisit necazul meu. Monahul, înțelegând situația mea, mi-a zis: „Același lucru s-a întâmplat cu fratele meu și iată ce 1-a ajutat: duhovnicul i-a dat o Evanghelie, poruncindu-i cu strășnicie ca, atunci când îi va veni pofta de băutură, să citească de îndată un capitol din Evanghelie. Dacă din nou îi va veni pofta, să citească, mai departe. Astfel, într-un timp destul de scurt, patima a dispărut și, iată, sunt cincisprezece ani de când nu ia în gură nici o picătură de băutură. Fă și tu așa!”. Ibidem, pp. 28-29.

[4]Cu metaniile, creștinul – personajul principal al narațiunii, a rostit de la trei mii de rugăciuni până la douăsprezece mii, în fiecare zi, ca apoi să constate că rugăciunea se spunea de la sine. Ibidem, pp. 19.

[5]Ibidem, pp. 131-132. 140-141.

[6]Ibidem, p. 54.

[7]Ibidem, p. 121.

[8]Ibidem, p. 192.

[9]Ibidem, p. 31.

[10]Ibidem, p. 143.

[11]Ibidem, pp. 25-26.

[12]Ibidem, p. 39.

[13]A se vedea și paginile 60-61.

[14]Ibidem, p.80.

[15]Ibidem, p. 21.

[16]„Un caz asemănător am văzut și eu. în satul nostru, la fabrică, era un meșter foarte iscusit; era un lucrător bun și câștiga bine. Din nenorocire, se îmbăta și încă destul de des. Un om cu frica lui Dumnezeu 1-a sfătuit ca, atunci când îi va veni pofta să bea, să rostească câte 33 de rugăciuni în numele lui Iisus, în cinstea Prea Sfintei Treimi, după numărul celor 33 de ani de viață pământească ai lui Iisus Hristos. Meșterul ascultă, începu să împlinească această pravilă și, în curând, se lăsă cu totul de băutură”, Ibidem, p. 31.

[17]Între roade sunt enumerate și efecte cu greu de acceptat de raționaliști, deși lipsurile trăite de creștinii care au pătimit în temnițele comuniste sau experiențele trăite de călugării tibetani confirmă cele descrise în urmă cu vreo două secole sunt reale: „Când mă pătrunde frigul puternic, spun mai cu stăruință rugăciunea și degrabă mă încălzesc. Dacă mă biruie foamea, chem mai des Numele lui Iisus Hristos și nu mai am nevoie să mănânc. Când mă îmbolnăvesc sau mă dor picioarele sau spatele, iau aminte la rugăciune și nu mai simt durerea” Ibidem, p. 21.

[18]Ibidem, p. 54.

[19]Ibidem, p. 50.

[20]Ibidem, p. 125.

[21]Descoperirea sfatului duhovnicului, chiar după adormirea lui: „Noaptea, într-un somn ușor, am auzit glasul duhovnicului meu, fără a-1 vedea”.

[22]Ibidem, pp. 42-43.

[23]Ibidem, pp. 84-86.

[24]Ibidem, p. 105.

[25]Ibidem, p. 96.

[26]Ibidem, p. 130.

[27]Ibidem, pp. 114, 116.

[28]Ibidem, p. 118.

[29]Ibidem, p. 164.

[30]Ibidem, pp. 179-182, 185, 188, 190, 195, 197, 198, 203.

[31]Ibidem, p. 167.

[32]Ibidem, p. 176.

[33]Ibidem, p. 38.

[34]Ibidem, p. 183.

 
 
 
 
 
 
 

Urgența Coronavirus

 

Merinde pentru Suflet

 

 
 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

 

Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

 
 

Facebook

5 X 1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

 

Știri din viața Eparhiei

 

Nepsis

NEPSIS

 
 

Reportaje EORI

 
 

Vă Recomandăm

Agenda/Diario pentru tine!ri 2020/2021

 Calendarele Eparhiale 2021

Calendar 2021 pentru familia ta

Calendarul Tuturor Sfinților 2021

Tinerii ortodocși

Numărul total de vizitatori

12323228