Cartea „Misiunea Bisericii Ortodoxe, ieri și azi” îl are ca autor pe Ciprian Iulian Toroczkai și a fost editată la Agnos, Sibiu, anul trecut. Ea sintetizează o parte din articolele autorului apărute cu binecuvântarea ÎPS. Prof. Acad. Dr. Laurențiu Streza, în Telegraful Român în perioada 2015-2016.

Vă prezentăm acest volum, acum, la început de nou an civil, întrucât el poate fi un reper și un impuls serios în toate activitățile pe care ni le propunem la nivel parohial pe perioada anului 2020. Abordarea obiectivă și realistă a temelor de interes pentru un paroh se vede și din Prefață unde, între altele, el scrie: „După decenii de prigoană ideologică – și, din nefericire, nu numai … - din partea unor regimuri totalitare atee, actualul context socio-istoric este mult mai prielnic desfășurării unei misiuni eficiente, deopotrivă pe plan intern și extern. … Cu alte cuvinte, o misiune ortodoxă eșuată astăzi ar avea drept cauză principală doar pe ortodocșii înșiși …”[1]. Această „din nou auzire” a responsabilității pastoral-misionare pe care o are fiecare membru al Bisericii, dar mai cu seamă, noi preoții care-i coordonăm creștinii parohiei, are menirea argumentativă, de a ne mări zelul în slujire.

În cele 16 capitole, lectorul facultății șaguniene, se sprijină pe o retrospectivă care are în vedere Misiunea creștină în Bizanț, Misiune Bisericii ortodoxe Ruse, Misiunea ortodoxă și diaspora, Ortodoxia și comunismul, apoi discută despre două personalități referențiale în domeniu (pr. Ion Bria și PS Anastasios Yannoulatos), ca, în rest, să acorde spațiu esenței misiunii, pe care o sintetizează în capitole, precum: Trăsăturile caracteristice ale misiunii ortodoxe, Teme fundamentale ale teologiei misionare ortodoxe, Liturghia, izvor și criteriu al misiunii ortodoxe, Parohia, rolul preoților și laicilor în misiune, etc.

Sunt demne de luat în considerare părerile prin care alți creștini recunoscuți la nivel internațional se raportau la Biserica Ortodoxă. Bineînțeles, noi, cei dinăuntru, putem replica, numai că, totuși, faptele atât din teren, cât și de pe hârtie, sunt mai puternice decât răspunsurile noastre, atunci, puțin simțite de alții. De exemplu, în 2014, Ch.D.L. Johnson, Adolf von Harnack, plecând de la asemănarea spațiului ortodox cu „câmpul plin de oase omenești” din Iezechiel 37, „trecea în revistă diversele opinii ale unor autori occidentali care, mai ales în secolul al XX-lea au considerat că Bisericile Ortodoxe Răsăritene suntmoarte, decăzute și decrepite, de unde și necesitatea ca ele să fie reînsuflețite”[2]. (Putem spune că nu este așa, când prozelitismul sectar a intuit lipsurile Bisericilor ieșite de sub regimurile totalitare, neatenția noastră, și are o propagandă eficientă, întrucât se sprijină pe studii de psiho-sociologie aduse la zi?). De altfel, autori occidentali, precum L. Newbigin, J. Verkuyl, D. Bosch, R. Schroeder, consideră că Ortodoxia nu este misionară[3].

Bineînțeles, că Dările de seamă anuale ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei infirmă deplin cele susținute mai sus, acum câteva zeci de ani în urmă. Numai că, totuși, activitatea noastră nu reușește să cuprindă fiecare compartiment al vieții creștinului de rând vorbitor de limbă română; așadar, totuși, sunt scăpări, care nu ne dau voie să spunem ca și sf. Pavel „m-am făcut tuturor toate (1 Co. 9,19-22).

Lăsăm cuvântul autorului în a numi „provocările și limitele pe care le are de înfruntat și depășit misiunea ortodoxă astăzi, care sunt de dublă factură”; „dintre factorii „externi” ar trebui amintiți: 1. Ateismul și indiferentismul de masă; 2. Secularizarea; 3. Sincretismul religios și relativismul teologic; 4. Prozelitismul; 5. Lipsa dialogului cu oamenii de cultură și de știință; 6. Individualismul și hedonismul contemporan. În ceea ce privește factorii „interni” nu pot fi trecuți cu vederea: 1. Conservatorismul și imobilismul tradiționalismului; 2. Incapacitatea diferențierii între diversitatea naturii parohiilor; 3. Clericalismul excesiv și pasivismul laicilor; 4. Naționalismul; 5. Triumfalismul ierarhic și clerical; 6. Superstiția și obscurantismul liturgic – teologic; 7. Decăderea învățământului teologic ortodox, în general, și a celui misionar, în special; 8. Fragmentarea și rivalitatea canonică; 9. Inconsecvența comportamentului creștinilor față de credința mărturisită[4]. Toate aceste puncte sunt discutate pe larg în cea de a doua jumătate din carte.

Este demn de citit cu multă atenție capitolul „Liturghia, izvor și criteriu al misiunii ortodoxe”, căci se amintește că „misiunea creștină a avut ca obiective: 1. Predicarea Evangheliei; 2. Stabilirea de Biserici locale; 3. Încorporarea în Hristos; 4. Necesitatea internă a misiunii pentru fiecare credincios în parte și pentru fiecare Biserică. Autorul citând din A. Schemann, arată că „liturghia este acea totalitate vie și experiență universală a credinței Bisericii, este adevărată sursă a teologiei, condiția care o face posibilă[5]. Prin aceste cuvinte se înțelege cât de importantă este slujirea liturgică sacramentală, dar și cea universală.

„Liturghia ortodoxă cere de la credincioși să participe pentru a se împărtăși deplin din ceea ce înseamnă ea. O asemenea participare dinamică implică ritm, cântare, mișcare, ritual, mâncare și băutură[6]. … Realizarea acestui fapt poate fi influențată printr-o reconcentrare pe dimensiunea personală a Ortodoxiei. Convertirea și credința sunt întotdeauna personale[7]. Tot în această direcție este scris: „Celebrare liturgică și slujire sunt conectate asemenea celor două faze ale unei respirații: inspirația și expirația. Ele se îndreaptă către lume chiar în sensul unei sfinte Liturghii: după Sfânta Liturghie din biserică, o nouă liturghie începe pe altarul realității de zi-cu-zi, o liturghie ce trebuie înfăptuită de fiecare credincios”[8]. „Este trecerea de la duminică, ziua domnească, la zilele săptămânii”.

„Re-încreștinarea creștinilor[9] reprezintă una dintre sarcinile cele mai importante ale mărturiei evanghelice a Bisericii. Pentru a-și atinge scopul misionar și pastoral, preotul are la îndemână mai multe mijloace pentru a fi cât mai aproape de acești creștini cu numele: vizite pastorale, binecuvântarea familiei și a domiciliului ei, consultații cu familiile sărace, predarea lecțiilor de catehism, distribuirea cărților religioase și mai ales săvârșirea unor slujbe. În această zonă a parohiei există disponibilități umane (și economice) surprinzătoare: pensionari, grupuri de specialiști și artiști, asociații de tineret și sportive, care vor să participe la programul parohiei altfel decât venind la Liturghie în fiecare duminică (pe care o găsesc prea lungă și uneori plictisitoare). Deși această considerare a „Liturghiei după Liturghie” fără Liturghie propriu-zisă prezintă pericole destul de mari în opinia noastră …”[10].

Fiecare mirean trebuie să fie un celebrant, un martor al misiunii preoțești. De la el se așteaptă următoarele: 1. O participare vitală și vie la Sfânta Liturghie, 2. Mărturisirea personală a credinței, 3. Angajare creștină în viața cetățenească, educativă, culturală și intelectuală a propriei națiuni și societăți”[11]. „Cea dintâi și principală metodă de mărturie evanghelică este aceeași ca în Biserica primară. Cei ce vedeau viața aleasă a primilor creștini erau atât de atrași de forța și de frumusețea ei, încât căutau să-i descopere puterea și originea. Cu alte cuvinte,  principalul mijloc misionar este însăși viața creștinului, înnoită de Sfântul Duh și întemeiată pe rugăciune. Caracterul este unul comunitar: realizarea unei comuniuni de dragoste după chipul iubirii dumnezeiești”[12].

„Convingerea părintelui Stăniloae este aceea că (re)descoperirea unei autentice misiuni creștine trebuie să treacă dincolo de inovațiile produse de-a lungul istoriei Bisericii până la perioada sa primară. Atunci misiunea a fost totală, pe deplin eficientă, fiindcă a fost efectuată de sfinți și martiri, adică de cei care au ținut strâns Adevărul lui Hristos și, uitând de ei înșiși, au mărturisit cu puterea Duhului Sfânt. La începutul fiecărei Biserici stă un sfânt sau un martir, sau mai mulți dintre aceștia, care și-a dat întreaga sa viață, și nu doar cuvintele sau talentul, pentru a face cunoscută celorlalți plenitudinea lui Hristos pe care el o cunoștea cu certitudine”[13].

Din cele expuse, cred că se poate înțelege că volumul este un fel de ABC care trasează câteva repere demne de luat în seamă în parohii de fiecare creștin, motiv pentru care vi-l propunem spre lectură.

 

Preot Cristian Prilipceanu,

Departamentul de Misiune al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei



[1]Ciprian Iulian Toroczkai, Misiunea Bisericii Ortodoxe, ieri și azi, Agnos, Sibiu, 2019, p. 6.

[2]Ibidem, p. 8.

[3]Ibidem, pp. 10-12.

[4]Ibidem, pp. 120-121.

[5]Ibidem, p. 88.

[6]Se au în vedere gesturile liturgice și tot ceea ce presupune cultul Bisericii Dreptmăritoare. „Mâncarea și băutura” trimit la agapa parohiei care are menirea de a încheia slujirea Domnului.

[7]Ibidem, p. 89.

[8]Ibidem, pp. 92, 93.

[9]Aici ar fi două categorii: cei dominați de tehnologie și cei care recurg la o serie de cure paleative, cum ar fi drogul, alcoolul, sexul, etc.; ambele categorii, de obicei, se îndreaptă către „aspecte religioase superficiale”, cum ar fi: astrologia, vrăjitoria, religiile orientale, glosolalia penticostală, etc. Ibidem, pp. 231-232.

[10]Ibidem, p. 96.

[11]Ibidem, p. 98.

[12]Ibidem, p. 99.

[13]Ibidem, pp. 235 – 236.

 
 
 
 
 
 
 
 
 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

 

Instagram

    Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

    Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

     
     

    Facebook

    5 X 1000

     

    I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

    Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

     

    Știri din viața Eparhiei

     

    Nepsis

    NEPSIS

     
     

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     Agenda creștinului 2020

    Calendar 2020 pentru familia ta

     

     Calendarul Tuturor Sfinților 2020 

    Tinerii ortodocși

    Numărul total de vizitatori

    12031390