Mesaj de condoleanțe cu ocazia decesului mamei Doamnei Preotese Mihaela Manea de la Thiene

Stimată Doamnă Preotesă,

Preacucernice Părinte,

Îndoliată Familie,

Hristos S-a Înălțat !

 

Am aflat cu întristare despre trecerea la cele veșnice a roabei lui Dumnezeu Verginia, soție, mamă, socră și bunică pentru cei care faceți parte din familia sa.

Dacă primul simțământ care ne încearcă la moartea celor apropiați este întristarea, îndreptându-ne spre Domnul Hristos, biruitorul morții, întristarea noastră se preface în mângâiere, dispunându-ne inima să primească cuvântul psalmistului care zice: "Fericită este calea în care mergi astăzi suflete, că s-a gătit ție loc de odihnă".

La acest moment de încercare pentru întreaga voastră familie, mă rog, împreună cu clerul și cu credincioșii din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru iertarea și veșnica odihnă a sufletului roabei Sale Verginia, acolo unde toți drepții se odihnesc, iar pe cei rămași Domnul milei să-i mângâie și să-i întărească cu Harul Său.

Pomenire veșnică sufletului roabei lui Dumnezeu Verginia!

Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare familiei îndoliate,

 

 

† Episcopul Siluan

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Urgența Coronavirus

 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

 

Instagram

    Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

    Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

     
     

    Facebook

    5 X 1000

     

    I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

    Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

     

    Știri din viața Eparhiei

     

    Nepsis

    NEPSIS

     
     

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     Agenda creștinului 2020

    Calendar 2020 pentru familia ta

     

     Calendarul Tuturor Sfinților 2020 

    Tinerii ortodocși

    Numărul total de vizitatori

    12166084