Starea lucrărilor de construcție la Parohia din Rivarolo

 

Cu ajutorul Domnului și rugăciunile Sfântului Iuliu, continuă lucrările de reconstrucție și reparație la Parohia "Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul" din Rivarolo (TO).

Biserica "Santissimo nome di Gesù" a fost dată spre folosinţă comunității românești din Rivarolo cu condiția de a fi reparată şi renovată, până în prezent credincioșii adunându-se duminică de duminică în oratoriul Sfântului Arhanghel Mihail pus la dispoziția noastră de Parohia catolică din Rivarolo.

Lucrările au început în luna noiembrie a anului 2016, dar datorită faptului că Biserica "Santissimo Nome di Gesu" se află în centrul orașului și este un important monument de istorie, arhitectură și artă, a fost nevoie de obținerea permiselor speciale, iar lucrările au mers mai lent și cu atenta supraveghere  a organelor responsabile pentru restructurarea Monumentelor de istorie, artă și cultură.

 

Lucrările de construcție constau în:

- transformarea și adaptarea actualei pardoseli a Bisericii într-una cu sistem de încălzire în pardosea  

- conectarea Bisericii la rețeaua electrică, de gaz natural, apă și canalizare

Până în prezent s-a desfăcut marmură cu marmură toată podeaua Bisericii, care are o suprafață de 250 m2, s-a săpat un metru de profunzime în sol, pe toată suprafața au fost puse "fagurele" (vespaio), au fost plasate tuburile de aerisire a solului, tuburile prin care vor trece firele electrice, plasa metalică, apoi s-a pozat primul strat de beton izolant peste care va fi pus sistemul de încălzire. 

În viitorul apropiat urmează să fie pozată placa cu nuturi (un strat izolant de pvc) pe planșeul de beton, iar pe el pozarea țevilor sistemului de încălzire, tuburile pentru curentul electric, scurgere și apă potabilă. 

La sfârșitul lucrărilor, după un plan elaborat în prealabil, vor fi repuse la locul lor pietrele originale de marmură, iar pereții care sunt afectați grav de umiditate și coroziune vor fi tencuiți cu tencuială specială ce le va permite respirația. 

De asemenea, ne propunem ca într-un spațiu adiacent Bisericii să fie construit de la zero un serviciu igienic pentru credincioșii parohiei.

În prezent lucrăm - cu Episcopia Catolică de Ivrea - și la formularea "Contractului de uz gratuit pe 30 de ani" care urmează să fie prezentat, verificat, iar apoi stipulat - între Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Episcopia Catolică de Ivrea.

 

Dăm Slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul pentru toate și-L rugăm să răsplătească tuturor pentru rugăciune şi ajutor!

 Pr. Alexandru

 

 

Mai multe fotografii găsiți aici