Centro di Pellegrinaggi "Santi Apostoli Pietro e Paolo" della Diocesi Ortodossa Romena d'Italia

 

Pelerinaj în Èšara Sfântă

 

Centrul de Pelerinaje “SfinÈ›ii Apostoli Petru È™i Pavel” al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei organizează pentru “Parohia Pogorârea Duhului Sfânt” din Milano

Pelerinaj în Èšara Sfântă (22/29 mai 2012)

PreÈ›: euro 825,00/ de pers.

(grup 50 persoane)

Înscrierile se fac la Pr. Traian Valdman tel. 335 543 97 77 È™i la D.nul Munzer tel. 348 092 97 99.

 

 

PELERINAJ in Tara Sfanta 15/22 Noiembrie 2011

       

Inainte de a prezenta cateva ganduri frumoase legate de pelerinajul facut la Locurile Sfinte cu un numar de 50 de credinciosi din Parohia Ortodoxa Romana din Brescia,as dori sa scot in evidenta emotiile dinaintea plecarii, nerabdarea si bucuria.Atat eu cat si credinciosii care n-au mai fost,am asteptat cu mare bucurie plecarea. Am cules informatii de la cei care abia s-au intors si de la cei care au mai fost anii trecuti.

In dimineata zilei de 15 noiembrie,dimineata la orele 05.30, um urcat cu totii in autocar,am facut  rugaciunile de calatorie si am plecat emotionati spre Malpensa, unde am urcat in avionul firmei Meridiana Fly.

Ajunsi in aeroportul din  TEL AVIV, am avut parte de un control minutios si o asteptare de mai bine de trei ore. In aceasta prima zi, seara, ajungand tarziu la Hotel in Nazaret, am mai avut timp doar sa luam masa si sa ne cazam.

Primul contact cu Tara Sfanta a fost vizitarea bisericii Buna Vestire,o biserica catolica,spatioasa si care ne introducea in atmosfera mantuitoare a acestor locuri. Apoi ne-am indreptat spre izvorul  de unde Maica Domnului ducea apa necesara traiului de zi cu zi. Ca si in celelalte locuri vazute, si aici am citit pericopa din Sfanta Evanghelie.

Dupa ce am vazut mai multe locuri minunate, iata-ne ajunsi la Biserica Nasterii Mantuitorului. In fata zidurilor acestei cetati ne apropiem sfiosi de o intrare foarte joasa, trebuind sa te apleci bine pentru a intra, fiind construita asa tocmai pentru ca Sfantul Locas al Nasterii sa fie aparat de numeroasele invazii barbare. Chiar daca Betleemul a fost pustiit de doua ori, ca prin minune, Biserica Nasterii a ramas neatinsa. Vederea celor cincizeci si opt de stalpi din marmura si icoanele lucrate in mozaic ne pregateste pentru a ajunge la locul mult asteptat. Aceasta biserica, construita de Imparateasa Elena cu mesteri vestiti di Constantinopol, are trei altare: cel din mijloc si cel din dreapta sunt grecesti, iar cel din stanga este al armenilor. Pestera Sfanta se gaseste sub altarul din mijloc. Cinsprezece trepte ne conduc jos, la locul unde s-a nascut Mantuitorul lumii. Acest loc are forma de semicerc si e imbracat intr-o lespede de marmura fina. Pe aceasta lespede straluceste o stea mare de argint si pe marginea ei e scris in latineste: ”Aici s-a nascut Iisus Hristos, din Fecioara Maria”. Deasupra acestui loc sfant ard neincetat 16 candele de aur si argint si multe alte candele, cu lumina lor calda, ne insotesc spre Locul Sfant. Un fior ne cutremura toata fiinta. Stam pe locul unde s-a nascut Mantuitorul lumii, locul unde s-au inchinat magii si pastorii in noaptea Sfanta. Stam pe locul unde Nasterea Domnului a unit cerul si pamantul si cantam troparul Nasterii Sale: ”Nasterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru…”. Mi-a venit in minte toata nevrednicia mea de om, de crestin si de slujitor dar, indata, aceste ganduri au fost luminate de imaginea Pruncului nascut in acest loc,de prezenta ingerilor si a cuvintelor ”Marire intru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamant pace, si intre oameni bunavoire”.

Am ajuns la Pestera Laptelui, pestera sapata intr-o stanca alba ca laptele. Se spune ca aici s-a ascuns Maica Domnului cu Pruncul Sfant ca sa-l alapteze. Din sanul ei au cazut cateva picaturi de lapte, iar stanca s-a facut indata alba ca laptele. Aici, multe femei cumpara un fel de praf, calcar pulverizat, alb, care ar avea darul sa le ajute pentru a naste prunci.

Iata-ne ajunsi in Gradina Ghetsimani. Aceasta gradina se afla in apropierea Ierusalimului, fata in fata cu partea de rasarit a orasului, pe coasta Muntelui Maslinilor. Acesta era un loc tainic, retras, linistit, potrivit pentru reculegere si adancire sufleteasca. Acum nu mai e asa. Modernismul si-a pus amprenta din plin. Aici, insusi Fiul lui Dumnezeu se retragea noaptea sa se roage (Luca 21/37). Aici Mantuitorul s-a rugat cu sudori de sange si Sfintii Apostoli au adormit…

Am ajuns la Cina cea De Taina, unde am facut un mai lung popas dupa ce ne-am apropiat de mormantul lui David, mormant care ne-a adus aminte de frumusetea psalmilor din care ne hranim si ne linistim astazi.vAjungem si la zidul plangerii; controale, soldati cu mitraliere, masini blindate…etc, lucru care nu are nimic in comun cu ceea ce are omul in suflet. Dar, acolo asta-i situatia. Sunt de toate, dar lipsec doua lucruri importante: apa si pacea. Aproape de aceste locuri, se afla zidul plangerii, un zid inalt 14 metri si lung 18. Evreii din toata lumea vin aici sa ceara de la Dumnezeu indurare.

Urcam in autocar si ne indreptam spre alte locuri sfinte .Este impresionant sa vezi  acesti munti de piatra, de nisip, cu multe scorburi, unde au vietuit mii si mii de calugari, mai ales in perioada infloritoare a crestinismului. Aceste locuri acum sunt pustii. Mii si mii de calugari au fost ucisi de invaziiele barbare si doar in putine locuri se mai nevoieste cate un pustnic. Ajungem la Marea Galilei. Aici, primul gand care ne vine in minte este acela ca Mantuitorul li s-a aratat Sfintilor Apostolilor dupa Inviere zicandu-le: ”Datu-mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant, drept aceea mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh…”Mt.28/16-20. De aici,din varful acestui munte, Mantuitorul i-a trimis pe cei 11 Apostoli sa cucereasca lumea sufletelor, pentru Imparatia lui Dumnezeu.

Ajungem pe Muntele Maslinilor, care sta fata in fata cu Ierusalimul, inspre rasarit, si are doua varfuri: varful asa numit “Muntele Galilei”si varful numit ”Muntele Eleonului sau Muntele Inaltarii.

Apoi plecam cu autocarul spre Marea Moarta, mare care se gaseste intr-o cufundatura, la 420 metri sub nivelul Marii Mediterane. Este cea mai joasa apa de pe fata intregului pamant, dar este si o mare linistita, destul de intunecata cu o apa aparte. Cand am intrat in ea si am atins apa, parca mergeam prin ulei. Nu vezi nici o miscare si nici o vietate prin zona,  dar te poti bucura de efectele benefice pentru sanatate ale acestei ape, unica in felul ei.

Asteptam cu multa emotie sosirea la Iordan. Odata ajunsi, ca si niste copilandri imbracati cu camasi de la “noi”de la Ierihon, ne afundam in apa unde si Mantuitorul nostru a intrat pentru a fi Botezat de catre Sf.Ioan. Prima data facem Sfintirea apei. Toti cei cincizeci ne botezam cu aghiasma,dupa care vine momentul afundarii. A fost un spectacol. Apa era destul de rece si fiecare venea afundat cu totul, de trei ori….a fost si un moment de divertiment.

In urmatoarea zi ne indreptam spre Srumul Crucii. Din curtea lui Pilat, Mantuitorul incede pentru noi drumul vietii si al mantuirii noastre. Cum bine stim cu totii, Drumul Crucii are 14 opriri. La fiecare oprire incercam cat mai mult sa fim aproape de Mantuitor. Spre finalul urcusului auzim cuvintele ”Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac”LC.23/34. Cand terminam urcusul de vreo 3 km si ajungem la locul rusinii pentru om, auzim si ultimele cuvinte a lui Iisus: ”Parinte, in mainile Tale imi incredintez Duhul Meu”. De acum incepe MAREA SPERANTA-INVIEREA SA si a NOASTRA. Toti cei prezenti,din toate colturile lumii,in genunchi si cu durere in suflet atingem locul RASTIGNIRII…greu de expus ce sentimente am simtit fiecare…dar mereu cu gandul ca n-am meritat si nu meritam acest calvar, suportat de insusi Fiul lui Dumnezeu pentru noi oamenii! Dar ne ramane Marea Sa iubire pentru noi…pacatosii.

Cu imense emotii, apoi ne indreptam spre locul imbalsamarii si Invierii Sale din morti. Lume multa cu undelemn si panza alba traieste sentimentul ungerii Sale pentru ingropare. In Biserica Invierii, pelerini  din toate colturile planetei, emotionati, incet, incet avansam spre Sfantul Mormant. De jur imprejurul capelei unde se afla mormantul, se vad sfesnice mari, candele de aur si argint de mai multe culori, care ard neincetat in acest loc Preasfant. Capela Sfantului Mormant are doua incaperi. Cea dintai e ceva mai marisoara, incap cam 10-15 persoane, in mijloc este o masa rotunda de marmura. Este locul unde ingerul Domnului, pogorandu-se din cer, a pravalit piatra si a stat deasupra ei …Mt.28.

Intru in Sfantul Mormant pe o usa mica si joasa, facuta parca tocmai pentru a ne mai smeri putin, macar aici. Ma pregateam sa spun o rugaciune, dar am amutit. In acest loc simti ca tot ce este muritor trebuie sa taca. Aici e VESNICIA, E NEMURIREA, E IUBIREA si toate sperantele noastre de aici dar mai ales de “dincolo”. Grabiti de garzi am iesit, desi sismteam ca trebuie sa ramanem vesnic si nemuritor.

Am mai vazut multe alte locuri emotionante, pentru care nu mai e spatiu, dar in incheiere mai amintesc Marea Galilei, Muntele Taborului, Pustia Carantanei, Locul unde a adormit Fecioara Maria, Muntele Fericirilor, Pustia si Pestera Sf.Ioan Botezatorul, Sfantul Sava, Sfantul Ioan Iacob Hozevitul,dar si Ierihonul cu Dudul lui Zaheu si multe alte realitati expuse in Sfanta Scriptura legate de moartea lui Irod, Izvorul lui Iesei,etc.

In incheiere, toti pelerinii care am fost in perioada 15/22 noiembrie la Locurile Sfinte, dorim sa multumim Maicii Starete Evghenia, precum si celorlalte maici de la Asezamantul Romanesc de la Ierihon, unde am fost cazati si am luat masa. Multumim pentru toata caldura cu care am fost primiti si omeniti. Aceleasi multumiri aducem si maicii Nicolaida care ne-a asteptat la aeroport si ne-a fost ghid pentru o zi, o maica care ne-a fermecat pe toti si de care nu ne-am mai putut desparti. Multumiri fratesti aducem si parintelui diacon Roman, care a incercat mereu sa ne duca sa vedem cat de multe si sa ne introduca in atmosfera vie a acelor locuri.

 

Multe multumiri aducem Preasfintitului Parinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei, pentru grija parinteasca de care a dat dovada si pentru rugaciunile sale. Multumim Preasfintiei Sale  pentru efortul de a crea Centru de Pelerinaje la Roma, unde am avut mereu o comunicare deschisa si o mare usurare in a realiza aceste calatorii unice in viata pentru unii, la Cele Mai sfinte locuri din lume.

 

Bunul Dumnezeu sa ne  aiba in paza pe toti si cu marea Sa mila sa ne ajute sa ne intoarcem acolo, cat de curand, acolo unde parca, nu mai este nici durere nici intristare nici suspinare.

Sa aducem slava si multumire lui Dumnezeu pentru toate. Amin

 

A consemnat

Pr. Gheorghe Timis

Parohia Sfintii Imparati Constantin si Elena Brescia  

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           

 

 

          Pentru multi poate, ziua de 8 decembrie a fost o zi ca toate celelalte,obisnuita si normala,dar pentru cei  51 de pelerini adunati de dimineata devreme pe aeroportul din Fiumicino a fost o zi cu totul diferita. Primul pelerinaj in Grecia organizat de Centrul de pelerinaje"Sfintii Apostoli Petru si Pavel"al Episcopiei Romane a Italiei,  incepea. Veniti din Venezia si Livorno,Terni si Ladispoli,Valmontone si Fonte Nuova,din Roma si imprejurimi, fiecare dintre pelerini aducea cu el o bucurie sau o suparare,o rugaminte sau o multumire ,ceva anume pe care  vroia sa impartaseasca unui sfant drag lui de pe pamantul Greciei. Si asa, fiecare cu povestea lui, s-a pornit la drum. Punctul de inceput a fost Atena.Aici, alaturi de  un sofer calm si intelegator ne astepta un ghid care ne-a intrecut toate asteptarile si care ne-a intrat direct la inima. Alaturi de ei ,in cei peste 3300 km parcursi colindat-am Grecia dintr-un capat in altul: din  Atena la Evia,din Evia la Eghina,de la Tesalonic la Kalambaka,de la Corfu la Patra,din Peloponez la Nea Macri. Prima zi a pelerinajului a fost dedicata Sfantului Ioan Rusul si Cuviosului David. In Insula Evia , orasul  Nea Procopie adaposteste cu  stralucire moastele  Sfantului Ioan, vlastarul Rusiei. In biserica, alaturi de icoanele vechi aduse din Capadocia, langa racla cu sfintele moaste,stau marturie darurile aduse de cei ce au primit ajutorul Sfantului. Tot in Evia ,in partea de nord, ca un far luminos, lumineaza Cuviosul David. In  curtea manastirii se gaseste si mormantul vrednicului de pomenire Cuvios Iacov  Tsalikis, staretul Sfintei Manastiri a Cuviosului David. Sfantul Ierarh Nectarie a fost cel care ne-a bucurat a doua zi a pelerinajului. In Eghina, inainte de a ajunge la Sfantul Nectarie am facut un popas la o manastire din apropiere,Manastirea Sfintei Ecaterina,unde se afla o icoana mai deosebita a Sfantului Spiridon. Ajuns-am apoi cu mare bucurie la Manastirea Sfantului Nectarie. Moastele Sfantului sunt impartite : o parte se gasesc la Biserica de sus (cea veche) iar o alta parte la Biserica cea noua din vale. Langa Bisericuta veche, in spate, poti vizita chilia Sfantului in care se gasesc multe din lucrurile lui. Cu greu ne despartim de Sfantul Nectarie dar stim ca ne asteapta un alt drum ,spre un alt loc minunat: Sfanta Manastire Panaghia Xenia. Aici se afla Icoana Maicii Domnului ,icoana inzestrata cu darul facerii de minuni. Un alt odor de mare pret al Manastirii este si o parte din Braul Maicii Domnului, primit in dar de la Sfanta Manastire Vatopedu din Sfantul Munte Athos in anul 1522. Astfel se incheie si a doua zi a pelerinajului. Sambata este o zi dedicata Tesalonicului. 

Inainte de a ajunge in Tesalonic, ne oprim la Suroti, unde se afla Manastirea Cuviosului Paisie Aghioritul . Linistea si pacea ce o simti aici, precum si simplitatea mormantului Cuviosului Paisie Aghioritul nu au cum sa nu te patrunda la inima. Tot aici ne-am inchinat la moastele Sfantului Arsenie Kapadocianul. Apoi, incetul cu incetul, am ajuns si la Tesalonic. Prima oprire o facem la Biserica Sfanta Sofia unde avem bucuria de a ne inchina la moastele Sfantului Vasile Marturisitorul. Urmeaza apoi Biserica Panaghia Dexia unde se afla o Icoana Facatoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul in dreapta. De aici ne indreptam spre  Sfanta Teodora din Tesalonic si Cuviosul David. La Biserica Sfantului Dimitrie bucuria e mare: ne inchinam la moastele Sfantului Dimitrie Izvoratorul de mir,Sfintei Anisia si Sfantului Grigorie. Ultima oprire o facem la Sfantul Grigorie Palama. De aici plecam direct spre Kalambaca locul unde vom innopta,chiar la poalele Meteorei . Duminica dimineata participam la Sfanta Liturghie la Manastirea Roussanu,o manastire de maici construita pe trei nivele, devenita speciala pentru noi datorita picturii “Judecatii de apoi”. Mai vizitam si o alta manastire din complex ,cea mai mare de fapt,Marele Meteor cu hramul "Schimbarea la fata".  Acum intelegem  si noi de ce uriasele blocuri de piatra ce au in varfuri manastirile au fost numite catacombele cerului. E ceva  impresionant.Dar ziua inca nu se termina. Luam vaporul din Igoumenitsa si ajungem la Corfu. Aici ne inchinam la moastele Sfintei Teodora Imparateasa si apoi la cele ale Sfantului Spiridon. Am ajuns chiar in seara praznuirii Sfantului Spiridon si am gasit racla cu sfintele moaste  pusa in picioare , impodobita cu trandafiri rosii. Ce sa vrem mai mult? Sa stea timpul in loc poate…dar nu se poate…  si asa trece si a patra zi a pelerinajului. Dupa o noapte pe drum ,luni dimineata ajungem la Patra, la Sfantul Andrei unde participam la Sfanta LIturghie. Biserica noua e cea mai mare in toata Grecia. Moastele sunt impartite o parte in Biserica veche iar alta in cea noua unde se afla si Crucea Sfantului Apostol Andrei. De la Patra o luam spre Peloponez,la Sfanta Teodora. Drumul e greu si intortocheat dar merita  din plin osteneala. Copacii care cresc din bisericuta,izvorul ce curge pe dedesupt, toate dau marturie de Sfanta Teodora. Si asa, incetul cu incetul,  aproape se mai duce o zi,ramane doar drumul spre Atena. Daca in toate serile am ajuns tarziu parca in acea seara am vrea sa ajungem si mai tarziu,sa ne mai bucuram un pic. Insa bucuria a venit si in ultima zi cand ne-am inchinat la moastele Sfantului Efrem.Totusi pe de alta parte Sfantul Efrem ne-a facut sa ne despartim si mai greu de Grecia. Dar ca sa ne treaca l-am rugat sa faca cum stie el numai sa mai ajungem.

 Cu multa nerabdare si cu mari emotii am asteptat cu totii acest pelerinaj. Chiar daca a trecut si ne-am intors, bucuria ce am simit-o noi acolo nu o va lua nimeni de la noi, si  chiar de am imparti-o la toti, nu se va imputina.  Oameni ca si noi au fost Sfintii, dar pentru ca s-au nevoit cu osardie, Parintii nostri s-au sfintit pe sine si au sfintit si locurile prin care au umbra, iar acum se roaga pentru noi! Dam Slava lui Dumnezeu pentru toate!                                                                                                                                            

 

       Un pelerin din grupul de pelerini

 

PELERINAJ ÎN ÈšARA SFÂNTA

25 octombrie - 1 noiembrie 2011

 

O zi de toamnă târzie în Cetatea Romei, scăldată de razele soarelui dar È™i de zecile de mii de oameni, care în freamatul lor zilnic, îÈ™i intersectează priviri, destine, trăiri, sentimente È™i speranÈ›e. O zi ca oricare alta din săptămână, în care, totul pare să fie marcat de È™abloanele rutinei cotidiene. Și totusi, un grup de 48 de persoane, venind din zone diferite ale Italiei, se reuneÈ™te cu emoÈ›ie È™i relativă punctualitate, în incinta aeroportului Leonardo da Vinci din Roma.

Pentru ei, această zi este una cu totul deosebită. Pare mai degrabă, o zi de început de an È™coalar, în care elevii de pretutindeni, pășesc timizi pe drumul descătușării tainelor cunoaÈ™terii È™i ale înÈ›elepciunii. Ale cunoaÈ™terii de bine È™i frumos, de înÈ›elept È™i curat, de adevărat È™i folositor, pentru viață È™i pentru credință. AceÈ™ti oameni înfiripează rapid un dialog, se prezintă reciproc È™i cu toÈ›ii  ascultă în liniÈ™te, vocea preotului Militaru Gheorghe, care-i va însoÈ›i È™i îi va conduce pe tot parcursul primului lor pelerinaj în Èšara Sfântă.

Se dau indicaÈ›ii, se împart biletele, eÈ™arfele de grup, se verifică documentele de călătorie È™i se punctează o serie de lucruri indispensabile, pentru o bună desfășurare a programului pelerinajului.

Întrebând printre pelerini: De ce aÈ›i ales să mergeÈ›i în pelerinaj?, primesc un răspuns pe cât de simplu, pe atât de profund:  “….. de când ma È™tiu, mi-am dorit să ajung la Locurile Sfinte pentru a mă regăsi întru Dumnezeu È™i a descoperi “sensul tainic al credinÈ›ei creÈ™tine”; „Sunt È™i eu un Toma îndoielnic È™i vreau să mă vindec de È™ovăiala È™i să mă întăresc întru cele ale credinÈ›ei în Dumnezeu”.

Asa este, iubiÈ›ii mei pelerini, drumul pe care pornim astăzi reprezintă o experiență fundamentală pentru fiecare dintre noi. Este o experiență a cercetării de sine, de căutare È™i de trăire a cuvântului Sfintei Evanghelii, în mod direct È™i palpabil, pe locurile unde Mântuitorul Hristos a trăit, a pătimit È™i a înviat pentru ca pe noi să ne mântuiască.

Punc de vedere etimologic și semantic:

În Vechiul Testament termenul de “pelerin” vine din rădăcina “hag” (sărbătoare) È™i desemna, sărbătoarea pe care evreii o consacrau lui Iahve de trei ori pe an: Sărbătoarea Azimelor, Sărbătoarea Săptămânilor (a Cincizecimii) È™i Sărbătoarea Corturilor.

În limba greacă, termenul folosit este acela de “proskinitis”, care îmbracă o semnificaÈ›ie mult mai profundă È™i anume la a „adora”, fapt ce trimite la profunzimea adorării “în duh È™i  în adevăr” despre care ÎnsuÈ™ii Mântuitorul Hristos ne vorbeÈ™te în Evanghelia de la Ioan (4, 23-24).

În limba rusă, termenii pentru desemnarea pelerinajului sunt: “palomnitchestvo” È™i “palombi”, care derivă din latinescul “palmarius” care indica cu precizie un “ creÈ™tin care merge la Locurile Sfinte cu o ramură de palmier în mâinile sale”.

Printre PărinÈ›ii BisericeÈ™ti È™i autorii creÈ™tini care utilizează termenul de “peregrinus” putem aminti pe: Tertulian (De carne Christi, 7,7), Sf. Grigorie de Nyssa care vorbeÈ™te despre “plecarea la Ierusalim”, în vreme ce Sf. Ioan Gură de Aur È™i-ar fi dorit să întreprindă o calatorie la Locurile Sfinte pentru a vedea pământul in care a pătimit Mântuitorul È™i a suferit lanÈ›uri È™i temniță, Sfântul Apostol Pavel.

Într-un cuvânt, putem spune că, pelerin este acela care merge cu tot sufletul spre un loc de cult, pentru a se ruga cu mai multă tărie lui Dumnezeu, pentru a-i mulÈ›umi È™i pentru a se pocăi de păcate. Putem spune È™i noi cu Fericitul Ieronim că plecăm în pelerinaj pentru că: “AÈ™a cum îi înÈ›elegi mai bine pe istoricii greci când ai văzut Atena, sau înÈ›elegi Cartea a III-a a Eneidei după ce ai venit prin Leucate de la Troda în Sicilia È™i din Sicilia la varsarea Tibrului, la fel de bine înÈ›elegi profund Sfânta Scriptură cand ai văzut cu ochii tăi Iudeea È™i ai contemplat ruinele vechilor ei cetăți È™i mai cu seamă ale Ierusalimului. (…) Vederea însă a locurilor unde s-a aflat Sfânta Cruce È™i locul Învierii, nu este de folos decât acelora care, în fiecare zi, îÈ™i poartă crucea È™i învie cu Hristos. Focul dragostei dumnezeieÈ™ti trebuie să se aprindă în toÈ›i È™i nu numai privirea trebuie să se bucure, ci mai ales sufletul”.

   Pentru aceasta, primul pas în acest pelerinaj, al fiecaruia dintre noi a însemenat o pregatire anterioară cu post, rugăciune, cu spovedanie È™i mai ales cu împărtășirea cu Sfântul Trup È™i Sânge al Mântuitorului Hristos.

Avionul se miÈ™că parcă leneÈ™ la început, dar pe măsură ce roÈ›ile sale aleargă de “mănâncă pamantul” sub rugetul reactoarelor, devine parca mai zvelt  È™i ca o săgeată ne poartă în numai câteva minute, acolo sus, deasupra norilor, acolo sus în liniÈ™tea serii, unde la ceas de Vecernie ne simÈ›im parcă, mai aproape de Dumnezeu dar È™i de sufletul nostru, eliberaÈ›i fiind de toate grijile ce pe pământ ne macinau gândurile.

Aterizăm la Tel Aviv, când seara a pus stăpânire bine peste pământul însetat al Țării Sfinte È™i după toate formalitățile, suntem aÈ™teptaÈ›i la ieÈ™irea din aeroport, de Maica Nicolaida, care ne va însoÈ›i în deplasarea noastră către Nazaret, unde vom poposi peste această noapte. O rugăciune sfântă se înalță către Dumnezeu în vreme ce pelerinii extaziaÈ›i de tot ceea ce vad, au rămas fară cuvinte; toÈ›i sunt obosiÈ›i dar atenÈ›i la  explicaÈ›iile È™i vibraÈ›ia glasului Maicii Nicolaida, care te “ung la suflet”.

Este cald aici la Nazaret È™i multă umiditate, deÈ™i potrivit previziunilor ar fi trebuit să fie destul de rece. După ce se repartizează camerele, ne revărsăm cu toÈ›ii în sala de mese a Hotelului Galilee, unde ni se serveÈ™te o cina târzie È™i încropită cu ceea ce mai putea fi disponibil prin frigider, la acea oră. Dar mai ales cu …..lipie, pâinea din Èšara Sfântă, care se frământă, se coace È™i se vinde la orice colÈ› de stradă, aidomei covrigilor din România.  

Și dacă seara, în Èšara Sfântă vine foarte devreme, la fel È™i zorii zilei, se grăbesc să ne dea deÈ™teptarea încă de pe la orele cinci ale dimineÈ›ei.

Un pic buimaci, un pic somnoroÈ™i, ne luăm bagajele È™i le încărcăm în autocar, pentru că de acum vom dormi numai la Ierihon, la AÈ™ezământul Românesc.

Plecăm în orasul Nazaret, unde locuiau dreptul Iosif È™i Maica Domnului cu pruncul Iisus.

Am vizitat mai apoi Biserica Bunei Vestiri È™i izvorul Maicii Domnului, unde Sfanta Fecioară venea zilnic È™i lua apă pentru cele necesare în gospodărie (în Èšara Sfântă a Vechiului Testament, căratul apei era îndeletnicirea cu precădere a femeilor).

Pe aceste tărâmuri, au glas până È™i ruinele, care destul de bine conservate se împart în proprietățile diferitelor aÈ™sezăminte creÈ™tine.

 Pretutindeni, întâlneÈ™ti vânzători ambulanÈ›i care pentru 2 euro îÈ›i oferă un pahar de suc de rodii, delicios, pregătit pe loc, la colÈ› de stradă. Suntem învăluiÈ›i oriÈ™iunde pășim de o disponibilitate fără margini È™i o bucurie aparte ce se citeÈ™te pe chipul localnicilor, creÈ™tini sau musulmani, se arată foarte prietenoÈ™i È™i respectuoÈ™i.

Ajungem pe seară la Ierihon, după ce trecem din È›inuturile israeliane în cele palestiniene, È™i o întrebare se cuibăreÈ™te în sufletul nostru: Doamne, când va fi pace pretutindeni pe acest Pământ?

La Ierihon, maica stareÈ›a Evghenia ne întÈ›mpină cu aceeaăi căldură cu care ne “răsfățase” maica Nicolaida, È™i înÈ›elegem că aici, timpul se măsoară în dragoste. Ba chiar parcă se scurge mai încet, È™i ne întoarcem uÈ™or, uÈ™or în veacurile străvechi, pentru că retrăim în mod real vibraÈ›iile spirituale de acum 2000 de ani când, atât Ierihonul cât È™i Ierusalimul,  Nazaretul ori Betlehemul, se interogau asupra sensului lor mistic È™i cosmopolit.

Retrăim copilăria pruncului Iisus prin ochii acelor mici pelerini din grupul nostru, care ne minunează cu răbdarea È™i ascultarea lor, altoită pe ascultarea È™i smerenia de care dadeă dovadă Mântuitorul în faÈ›a Maicii Domnului È™i a Dreptului Iosif. Este o lecÈ›ie extraordinară de cateheză aplicată, pentru aceÈ™ti copii, care îÈ™i fac lor, părinÈ›ilor È™i lui Dumnezeu, făgăduinÈ›a că vor încerca de azi înainte, să fie mai ascultători, mai cuminÈ›i È™i mai buni.

Revenim la Ierihon unde ne copleÈ™eÈ™te aceeaÈ™i strălucire a marmurei dar mai ales jertfelnicia mâinilor măicuÈ›elor de la AÈ™ezământul Românesc. Nu sunt multe măicuÈ›e aici, dar sunt pline de energie È™i ne încarcă È™i pe noi toÈ›i cu vitalitate; pe noi, cei veniÈ›i din Occidentul supertehnologizat dar mai ales stresat È™i stors de grijile veacurilor acestora trecatoare. AÈ™a se explică faptul că, doar numai după o zi de pelerinaj, suntem pur si simplu copleÈ™iÈ›i de tot ceea ce se întâmplă cu noi.

În plus, aici, nici măcar telefoanele noastre „care mai de care”, nu funcÈ›ionează. În zadar încercăm, …. Vom reusi abea a 4-a zi, când tocmai parcă ne resemnasem, considerăm că este totuÈ™i necesar, să putem comunica cu cei din Italia, fapt pentru care activăm o cartelă israeliană care să fie spre folos de acum înainte, tuturor pelerinilor români din Italia.

Joi, 27 octombrie – Ierihon

Pentru că ieri È™i azi, sunt prăznuiÈ›i doi sfinÈ›i cu mare evlavie la poporul nostru românesc: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir È™i Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul BucureÈ™tilor, slujim Sfânta Liturghie la biserica AÈ™ezământului de la Ierihon, unde azi este prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi (pentru că, la Locurile Sfinte se păstrează Calendarul Patriarhiei Ierusalimului, care este decalat cu 13 zile, față de Calendarul Gregorian).

După Sfanta Liturghie, suntem încredinÈ›aÈ›i Părintelui Ierodiacon Roman, care ne va însoÈ›i pe tot parcursul zilelor următoare, ale pelerinajului nostru. La fel ca È™i maica Nicolaida È™i părintele Roman ne va face să trăim momente de neuitat, la fiecare loc pe unde vom umbla, fiind nu doar o enciclopedie vie, dar È™i o memorie trăitoare a Locurilor Sfinte.

Primul popas îl facem la Mănăstirea Sfântului Teodosie cel Mare, întemeietorul vieÈ›ii de obÈ™te. După aceasta mergem la Mănăstirea Sfântului Sava, care a sistematizat formarea È™i organizarea internă a monahismului creÈ™tin ortodox.

La Mănăstirea Sfântul Sava însă, este un pogorământ care interzice vreunei femei să pună piciorul în incinta aÈ™ezământului monahal. AÈ™a că numai bărbaÈ›ii au avut acces la acea bogăție spirituală, la acea explozie iconografică impresionantă dar cu precădere, la acea smerenie de necuprins a celor câÈ›iva vieÈ›uitori, în mare parte călugări români.

Nici femeile nu au fost uitate la poarta strâmtă È™i tainică a mănăstirii, pe care deÈ™ertul de piatră È™i nisip stau parcă gata să o înghită. Lor le-a fost adusă apă pentru trup, cuvântul vieÈ›ii È™i mir de nard pentru suflet, de un călugăr, care le-a È™i vorbit acestora pe îndelete, despre acest minunat locaă de închinăciune, până când noi bărbaÈ›ii ne-am întors din acea coborâre în timp È™i în istorie, dar mai ales din labirintul zidurilor ce vibrau de mulÈ›imea minunilor de ele contemplate.

Plecăm spre Betlehem, locul unde s-a nascut Mântuitorul È™i Doamne ce fior ne cuprinde pe toÈ›i când pÈ™im È™i noi pe poarta strâmtă a zidului cetății afumat de secole È™i de istorie, luminaÈ›i fiind numai de steaua care ne deschide drum spre peÈ™tera în care s-a născut Cel făr de-nceput, Fiul lui Dumnezeu făcut Om, pentru ca pe om să-l reaÈ™eze în lumina Împărăției lui Dumnezeu.

Biserica construită de împăratul Justinian în sec. al VI-lea, pe ruinnele unei mici bisericuÈ›e precedente, din vremea împărătesei Elena, impresioneaza prin mozaicurile, care în parte, se păstrează È™i grăiesc până în zilele noastre de splendoarea de odinioară a vieÈ›ii creÈ™tine pe aceste meleaguri. Se spune că atât de frumoasă era această biserică È™i atât de strălucitoare erau mozaicurile interioare, că păgânii în secolul al  VI-lea, când au cotropit aceste È›inuturi, văzând reprezentarea magilor, s-au plecat cu smerenie È™i nu au mai incendiat biserica, după cum le era planul.

În secolul al XII-lea, biserica a suferit modificări majore, adăugându-i-se 40 de coloane È™i un mozaic impresionant reprezentând NaÈ™terea Mântuitorului. Fiecare pelerin coboară È™i se închină în peÈ™tera strâmtă È™i întunecată a NaÈ™terii, dar care cuprinde însă, sub lumina strălucitoare a Stelei NaÈ™terii lui Hristos, pe tot poporul cel binecredincios.

Ziua trece repede, iar noi acum, suntem pe drumul de întoarcere la Ierihon, însoÈ›iÈ›i fiind de rugăciunile de seară È™i de muzica religiosă cu care maica Nicolaida È™i părintele Roman ne mângâie sufleteÈ™te.

Suntem obosiÈ›i, dar o minune face să nu resimÈ›im nicicum osteneala zilei, ci dimpotrivă, mărturisim ca o anume forță interioră ne sălășluieÈ™te în inimă, minte È™i trup. Și cum avem în grup, persoane care poartă numele Sf. Dimitrie dar È™i al Sf. Parascheva, agapa frățească este pe măsură,  maicile răsfățându-ne cu prăjituri È™i vin din Betlehem (Caana Galileii).

În dimineaÈ›a zilei următoare pornim spre Muntele Eleon, al Înălțării Domnului, iar părintele Roman ne arată în departare, locul unde a cântat cocoÈ™ul când Petru s-a lepădat de trei ori de Mântuitorul Hristos: “…Și Petru È™i-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, Care zisese: Mai înainte de a cânta cocoÈ™ul, de trei ori te vei lepăda de Mine” (Matei 26, 69-75).

Biserica este una strălucitoare. Aceasta ca de altfel, mai toate locaÈ™urile de cult din Èšara Sfântă, a fost zidită pe ruinele celei înălÈ›ată de împărăteasa Elena în sec. al IV-lea.

Continuăm “procesiunea noastră” cu Biserica aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul, un locaÈ™ aflat în custodia fraÈ›ilor noÈ™tri ortodocÈ™i ruÈ™i, unde ne întâmpină o maică peste al cărui trup s-au aÈ™ternut zeci È™i zeci de ani, dar a cărei privire este una a omului care s-a întânit È™i a vorbit cu Dumenzeu. În plus, cunoaÈ™te È™i vorbeÈ™te cursiv toate limbile posibile din lumea aceasta, în aÈ™a fel încât, te întrebi dacă prin aceste părÈ›i ale pământului oamneii nu au într-adevăr un dar de la Dumnezeu în a fi È™i intelectual mai luminaÈ›i. Cu siguranță, pentru că cine L-a întanit pe Dumnezeu È™i cu El călătoreÈ™te, are mintea luminată, pentru că e liberă de orice patimă sau gând rău.

ÎntăriÈ›i fiind de curajul Sfantului Ioan Botezatorul, de a înfrunta orice primejdie până la moarte, ne îndreptam paÈ™ii, uitând de foame È™i de sete, spre Muntele Fericirilor. Muntele, premergător Noului Legamant; legământului celui nou, al iubirii È™i al dăruirii totale, nu spre un sfârÈ™it istoric sau spre moarte, ci spre desăvârÈ™ire È™i spre viaÈ›a veÈ™nică întru Împărăția lui Dumnezeu.

Și cu această pace în suflete ne îndreptăm spre Marea Tiberiadei sau “Kikmeret im ivrit” care înseamnă “vioara”, tocmai pentru că această mare (lac intins), privit de sus, are forma unei viori. Dimensiunile sale sunt de 21km x 12km È™i are o adâncime de cca. 48m, fiind de altfel, singurul rezervor de apă dulce al Palestinei, Iordaniei È™i Israelului. Marea Ghenizaretului sau Marea Galileii este alimentată cu apă dulce de singurul mare râu important, anume cel al Iordanului.

Apa! Apa cea sfântă È™i cristalină, care poarta în ea darul vieÈ›ii È™i al curățirii, apa botezului, apa Duhului Sfânt, apa cea de toate zilele, reprezintă în aceste locuri cu adevărat, un bun de foarte mare preÈ›. Părintele Roman ne spune ca evreii afirmă că doua lucruri le lipsesc: apa È™i pacea. Dacă le-ar avea, ar fi cel mai fericit popor din lume! Doua cuvinte simple, care cuprind în ele, esenÈ›a unui mare adevar: pacea È™i binecuvântarea lui Dumnezeu!

Malul de vest al Mării Galileii, a avut un loc aparte în inima Mântuitorului, care adeseori venea în localitatea Capernaum pentru a vorbi popoarelor (Galileea Neamurilor). Aici, Mântuitorul a chemat la propovăduire pe primii Săi ucenici, care vor deverni din pescari simpli, adevăraÈ›i “pescari de oameni”. Aici, Mântuitorul a semănat cuvântul Evangheliei Sale Mântuitoare, în sufletele celor însetaÈ›i de Dumnezeu È™i a săvârÈ™it cele mai multe dintre minunile Sale.

Căutandu-l È™i noi pe Dumnezeu, ne-am îmbarcat pe o corabie care se spune, este identică celei din vremea pescarilor Andrei È™i Petru È™i am pornit spre larg pentru a arunca „mreaja mai adânc”; spre largul cunoÈ™tinÈ›ei de Dumnezeu, unde orice lucru este pace È™i liniste desăvârÈ™ită.  Apa lacului într-adevăr, orice freamăt sau zbucium È™i trăieÈ™ti momente unice de pace, în care îl simÈ›i È™i te rogi lui Dumnezeu, aÈ™teptând să vină È™i să-È›i ceară, precum lui Petru, ca în puterea credinÈ›ei să mergem către El, prin valurile învolburate ale vieÈ›ii noastre. Să mergem spre El, ancora È™i nădejdea vieÈ›ii noastre.

Ascultăm Sfintele Evangelii, ce ne grăiesc cu tărie acest lucru È™i rămânem în tăcere…… pentru că fiecare are în străfundul sufletului său o rugăciune, pentru cei ce “înnoată” în valurile învolburate ale vieÈ›ii acesteia È™i care s-au încredinÈ›at nouă să ne rugăm pentru dânÈ™ii la Locurile Sfinte, ca È™i ei să primească un strop din mângâierea harului lui Dumnezeu.

Revenirea la țărm este însoÈ›ită de notele Imnului de Stat al României È™i sufleul nostru se mângâie È™i mai mult când vedem fluturând drapelul țării nostre, în vreme ce gândul nostru zboară iute la toÈ›i cei dragi nouă de acasă.

Între timp mantia nopÈ›ii înveÈ™mântează iute, vârfurile golaÈ™e ale munÈ›ilor de piatră roÈ™iatică, din calcar È™i travertin, iar noi ne întoarcem la casa pelerinului român din È›inutul Ierihonului, unde măicuÈ›ele ne onorează iarăși cu cinstea oaspeÈ›ilor de seamă.

În dimineaÈ›a zilei de vineri, paÈ™ii ne vor conduce spre Ierusalim, È™i o emotie ne fulgeră pe fiecare dintru adâncurile noastre. În drumul nostru facem un popas la locul în care Mantuitorul i-a învățat pe Apostoli cum să te cheme pe Tine, Parintele cel Ceresc, Tată È™i să zică:

Cu gândul numărării noastre întru fii adotivi ai lui Dumnezeu, pășim prin Èšinutul lui Iuda, atingem cu privirea Muzeul Holocaustului È™i ne oprim în Valea lui Ioasaf privind È›intă catre zidurile vechi ale Cetății Ierusalimului. Un furnicar de lume se revarsă pe străzile acestui oraÈ™ de numai 14 kilometri pătraÈ›i, dar care înglobează în sine mii È™i mii de ani de istorie, reprezentând È™i epicentrul celor trei mari religii monoteiste ale lumii: Ebraismul, CreÈ™tinismul si Islamismul.

În urcuÈ™ul fizic dar mai ales spiritual către “oraÈ™ul păcii”, poposim în Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, unde străjuieÈ™te È™i azi peÈ™tera în care a trăit în post È™i rugăciune cel dintâi Înaintemergător al Mântuitorului Hristos, care a pregătit Calea Domnului botezând cu apă, spre pocaință È™i îndreptarea la credință (Matei 3,11).

       Trecem pe lângă Grădina Ghetsimani, unde vom reveni È™i ne îndreptam spre locul Adormirii Maicii Domnului. Vedem în drum È™i Haghia Sionului, construită de Sfânta împărăteasa Elena. Zăbovim la locul Pogorârii Duhului Sfânt È™i înÈ›elegem parcă mai bine cum, Mângâietorul se coboară din sânul tainic al Sfintei Treimi È™i sfinÈ›eÈ™te È™i poartă spre desăvârÈ™ire prin negura veacurilor, corabia credinÈ›ei È™i a Bisericii creÈ™tine.

Trecem apoi, pe lângă Èšarina Olarului, patria Sfântului Ioan Botezatorul È™i timpul parcă se comprimă, în vreme ce noi ardem de dorinÈ›a fierbinte de a ajunge cât mai curând la Biserica Învierii, la Golgota si, oh, Doamne, la Crucea Ta cea Mântuitoare. Dar timpul este din nou prea strâmt, să Te cuprindă pe tine. AÈ™a că, È™i noi cei muritori primim câte o frântură în fiecare zi, din ceea ce Tu ai fost, eÈ™ti È™i vei fi în Veac, dintru Eternitate.

Drumul de întoarcere la Ierihon pare mai lung acum, după ce am întrevăzut ca în Cântarea Cântărilor, nu chipul miresei, ci locul cel mai SFÂNT pentru oricare creÈ™tin, locul Pătimirii, al MorÈ›ii È™i al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos! ÎnvredniceÈ™te-ne Doamne să ajungem cu pace, ziua de mâine È™i să sărutăm cu smerenie È™i credinÈ›â urmele picioarelor Tale însângerate pe Via Crucis È™i să atingem din Sfânta Lumină a Învierii Tale!

Sâmbătă 29 octombrie 2011:

Plecăm de la AÈ™ezământul Românesc de la Ierihon, imediat după micul dejun È™i ne îndreptăm către Muntele Carantaniei sau Muntele ispitirilor, unde: “Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul” (Matei 4,1).

DeÈ™i este numai ora 8.00 dimineaÈ›a È™i calendaristic suntem în plină toamnă, afară pare mai degrabă a fi o zi de vară autentică. Iar urcuÈ™ul pe acest munte ameÈ›itor de rece È™i viclean este unul anevoios. La prima vedere ai impresia că muntele ispitirilor este o simplă colină, dar când începi să urci, È™i mai ales când ajungi în vărful său, iÈ›i dai seama cât de amăgintoare este lucrarea diavolului care a vrut ca Mântuitorul, înfometat È™i însetat după 40 de zile de post È™i rugăciune, să i se inchine lui.

Și pe cât de abruptă este panta acestui munte, pe atât de profundă este căderea spirituală a celui ce se încrede în falsele promisiuni ale diavolului, care nu poate asupra noastră, nici mai mult, nici mai puÈ›in, decât îi permitem noi, să ne ne domine È™i să ne ispitească.

Locul acesta este atât de izolat È™i de sărac, încat nimeni în afară de imigranÈ›ii afrincani È™i desigur necreÈ™tini, nu se încumetă măcar să-È™i pironească cortul aici.

Sărăcia aici este cronică. Aici o bomboană sau un dolar au o valoare imensă pentru copiii cei privaÈ›i de copilărie sau pentru imigranÈ›ii prigoniÈ›i pretutindeni, care nu sunt nici mai mult nici mai puÈ›in, oameni ca È™i noi, pelerini pe acest pământ. Pentru aceste familii care îÈ™i deapănă întreaga viață în perimentrul unui cort din piei de animale de circa 20 metri pătraÈ›i, sosirea unui grup de turiÈ™ti, însemană o adevarată mană cerească.

Ajunsi sus în varf de munte, zdrăngănim inelul de bronz învechit de vreme, al porÈ›ii de metal bătut cu nituri de aramă È™i poarta grea a umilei noastre credinÈ›e se deschide încet, din interior, făcându-ne cale prin labirintul săpat în stâncă, unde  Mantuitorul a fot ispitit È™i a sfărâmat sub picioarele Sale orice gând viclean al diavolului.

Mănăstirea construită pe acest munte, dăinuieÈ™te din anul 340 È™i se datorează Sfântului Hariton, dar azi mai găzduieÈ™te doar 3 calugari bătrâni È™i un custode parcă plictisit È™i el de atâta pustietate, pe care nimeni nu se încumetă sa o cerceteze.

Ne întoarcem la autocar si ne reluăm drumul nostru spre Grădina Ghetsimani, de unde vom paÈ™i în pelerinaj, în urcuÈ™ul Patimilor lui Hristos dar È™i al neputinÈ›elor È™i al durerilor noastre tainice, pe drumul Golgotei spre Înviere.

“Părintele Meu, dacă este cu putință, să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, dar facă-se voia Ta” (Matei 26,42).

     Și printre freamatul frunzelor de măslin îndurerate, un alt strigăt de durere se înalță către Tatăl cel Ceresc. Este glasul Fiului lui Dumnezeu care deplânge decăderea Ierusalimului la intrarea Sa intru el, mergand spre Patima Sa cea mântuitoare:

“Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci È™i cu pietre ucizi pe cei trimiÈ™i la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună cloÈ™ca puii sub aripi, dar nu aÈ›i voit” (Matei 23,37).

Înainte de a porni pe Drumul Crucii, ne oprim spre mângaiere sufletească la locul unde Maica Domnului, Maica VieÈ›ii, Maica Mântuitorului Iisus Hristos a Adormit încredinÈ›ându-È™i sufletul în mainile Fiului lui Dumnezeu.

Urmează trecerea noastră prin exemplul Sfântului Ștefan È™i al martiriului său pentru Hristos, înainte de a înÈ›elege cu adevărat pe Drumul Golgotei, ce înseamnă să ridicăm propria noastră cruce È™i să-i urmăm Lui cu credintă.

PaÈ™ii nostri devin din ce în ce mai sfioÈ™i, iar furnicarul mulÈ›imii de pelerini de pe străzile înguste, întortochiate È™i întunecate ale Ierualimului vechi, ne fac să tremuram la gândul ca oh, Domane am ajuns, dar vom fi vrednici să pășim pe aceste locuri sfinte È™i sfinÈ›ite de Patimile si Jertfa Mantuitorului Hristos?

Intrăm cu cutremur pe Via Crucis È™i toate acele “opriri suferinde” ale Mântuitorului, despre care până È™i pietrele vorbesc, ne fac să plângem cu amar, ne fac să realizăm cât de mult l-a durut È™i îl doare pe Dumnezeu, păcatul È™i neascultarea noastră.

Din inima zidurilor cetății Ierusalimului străbate prin negura veacurilor, până la noi, un zgomot firav dar rece ca de gheață, al paÈ™ilor îndureraÈ›i ai Mântuitorului sângerand sub Cruce.

Dar totul este pecetluit È™i nimic nu mai poate să oprească această nebunie a omului fără de Dumnezeu, ca să-l piardă È™i să-l dea spre moarte pe propirul Creator. Iar Hristos pășeÈ™te trist È™i singur, spre moartea Sa pe Cruce. Hristos tace È™i primeÈ™te toate din iubire, deÈ™i este admonestat de evrei È™i de soldaÈ›ii Romei, ce devin acum instrumentele “sentinÈ›ei” lui Pilat. O sentință care vine doar după ce unul dintre ai Săi, care a întins cu El din acelaÈ™ii blid, L-a vândut printr-un sărut, pentru treizeci de arginÈ›i.

Pe masură ce înaintezi în sânul cetății, drumul devine tot mai greoi È™i chiar dacă suntem în plină zi, ai impresia că este noapte pretutindeni. Dalele mari de piatră ale pardoselei străvechi, lustruite de sandalele pelerinilor È™i negustorilor de orice neam È™i limbă, sunt aproape un luciu È™i poÈ›i oricând, foarte uÈ™or sa aluneci.

Fiorul că ne-am putea rătăci în acest furnicar de oameni, dar mai ales teama de a trece fără sa luăm seama, pe lângă vreun “moment” al Drumului Crucii, ne fac să È›inem aproape unul de altul È™i să înaintăm precum odinioară garnizoanele romane: în rânduri, pentru a nu putea fi străpunÈ™i de “duÈ™mani”.

SimÈ›im tensiunea cuvintelor Sfintei Evanghelii È™i vedem cum Mâtuitorul se clatină sub greutatea Crucii. Nu mai poate, este istovit de durere, înfometat, biciuit È™i sângerând. Întinde braÈ›ul Său, cel ce pe toate le-a zidit È™i iată, în lipsa unui prieten, o piatră È™i un zid devin Lui reazem, iar o femeie din popor, Veronica, Îi È™terge uÈ™or faÈ›a-i sângerândâ cu mahrama sa capului său.

Ne sprijinim È™i noi clătinarea credinÈ›ei noastre în piatra-i mărturisitoare È™i Doamne, am dori din suflet să putem măcar acum să-È›i luăm crucea. Am vrea să întoarcem timpul înapoi, să ne cerem iertare, dar nu se poate, pentru că totul trebuie să se împlinească după cum este scris, pe Muntele Golgotei. Numai Simon Cirineul are curajul È™i credinÈ›a, pentru că Tu l-ai ales, să vină È™i să-È›i ducă crucea.

El un simplu om, devine stavroforul cel dintâi, cel mai smerit È™i cel mai vrednic. Iar lumea întreagă peste veacuri, îl pomeneÈ™te ăi îl slăveÈ™te.

UrcuÈ™ul se ascute, timpul se comprimă È™i lumea este în firbere. După tot acest labirint al drumului crucii, tot puhoiul de lume se revarsă într-o mica piață, pentru a participa acum ca È™i atunci odinioarÈ™,  până în ultima clipă la supliciul fără de lege al Fiului lui Dumnezeu. Locul Căpățânii, locul Răstignirii este de fapt locul craniului lui Adam, care prin sângele Mântuitorului primeÈ™te prin dprin Patima pe Cruce, răscumpărarea din pacatul primordial È™i prin el, tot neamul omenesc, dobândeÈ™te arvuna mântuirii.

“Și venind la locul numit Golgota, care înseamnă Locul Căpățânii, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; È™i gustând, nu a voit să bea: Iar după ce L-au răstignit, au împărÈ›it hainele Lui, aruncând sorÈ›i, ca să se împlinească ce s-a zis de proorocul: ÎmparÈ›it-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaÈ™a Mea au aruncat sorÈ›i”. Și ostaÈ™ii È™ezand, Îl păzeau acolo. Și deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor. (….) Atunci au fost răstigniÈ›i împreună cu El doi talhari, unul de-a dreapta È™i unul de-a stânga. (Matei 27, 33-39)

Totul se comprimă în jurul nostru, astfel încat, tot universul parcă, curge către buricul pământului, căci acolo a fost plăsmuit.

În tacerea infioratoare a ceea ce azi reprezintă Complexul Sfantului Mormant, ridicat tot din jertfa È™i din dragostea Sfintei Împărătese Elena, istoria devine realitate È™i vremurile trecute se perindă înaintea ochilor noÈ™tri, È™i totul devine pentru noi un „hic et nunc”! Vremea s-a împlinit È™i grâul este copt, mai trebuie doar coasa ca să-l răpună.  Da, a sosit timpul! Da, Parinte, a sosit ceasul cel Mare È™i Sfânt, în care Fiul Tău È™i-a dat Sufletul pentru păcatele neamului omenesc (Marcu 15, 37).

Și dintr-o dată, totul se cutremură: cerul È™i pământul, muntele È™i marea, soarele È™i luna, toate plâng È™i strigă la moartea lui Hristos. “Iar catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos” (Marcu 15, 38), numai omul pe care L-ai creat È™i L-ai iubit, nu vrea să È™tie de nimic.

Coborâm nu mai mult de 30 de trepte È™i de pe Golgota ajungem la Piatra Ungerii, unde: “…. fiindcă era vineri, care este îanintea sâmbetei, venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aÈ™tepta È™i el Împărăția lui Dumnezeu È™i indrăznind, a intrat la Pilat È™i a cerut trupul lui Iisus. (…) Și aflând Pilat de la sutaÈ™ că Iisus a murit, a dăruit lui Iosif trupul.

Și Iosif, cumpărând giulgiu È™i coborându-l de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu È™i l-a pus într-un mormânt care era săpat în stancă È™i a prăvălit o piatră la uÈ™a mormântului”. (Marcu 15, 43-46)

Repetăm È™i noi cu profundă mâhnire în suflet: “SăvârÈ™itu-s-a!!!” (Ioan 19,30), È™i plângem È™i ne cerem iertare pentru păcatele noastre, ascultând cuvintele Sfintelor Evanghelii din Vinerea Patimilor.

Avem însă in noi vie, mărtuirea Mântuitorului care ne-a încredinÈ›at prin apostoli, că moartea nu este ultimul “cuvânt” al existenÈ›ei omului, ci doar trecerea acestuia, ca prin somn, către cele veÈ™nice, pe care Dumnezeu ni le-a pregătit înca de la începutul veacurilor.

Iar puhoiul de lume care doreÈ™te să primească LUMINA SFINTEI ÎNVIERI chiar de la cel mai Sfânt loc al pământului, devine acum un tutunul cu tacerea pietrelor ce straujuiesc Sfântul Mormânt. Dorim È™i noi să aprindem candela credinÈ›ei noastre de acolo de unde în fiecare an, de Sfintele PaÈ™ti, lumina Învierii se pogoară din cer vestind universului intreg că HRISTOS A ÎNVIAT!

Nu există cuvinte care să cuprindă È™i nici condei care să descrie ceea ce traieÈ™ti în momentul în care pășeÈ™ti în Capela Îgerului È™i de acolo în Capela Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Aici, rugăciunea È™i sfintele slujbele nu se încetează niciodată. Procesiuni vin È™i pleacă, într-o ordine bine stabilită, din incinta Sfântului Mormânt, iar noi nici nu ne dăm seama când ore multe de aÈ™teptare au trecut. Aici, nu mai există timp È™i nici osteneală pentru că toate au fost pironite pe Crucea lui Hristos, iar noi nevrednicii acum atingem cu smerenie din Lumina Sfintei Sale Învieri, în mod real, hit et nunc!

Cu toÈ›ii ne înveÈ™mântăm sufletul cu această bucurie sfântă în vreme ce faÈ›a, părul È™i hainele noastre strălucesc de roua ca de foc ce ne-a învăluit È™i care ne face să primim “Botezul Învierii”, aÈ™a cum spune părintele Roman.

Intrăm în Capela Îngerului, care a vestit femeilor mironosiÈ›e Învierea Mântuitorului È™i mai apoi, în cămăruÈ›a strâmta unde s-a pecetluit Noul Legământ între Dumnezeu È™i om; legamântul iubirii È™i al mântuirii neamului omenesc, prin Învierea Mântuitorului Hristos.

Ne întrebăm È™i noi, cei veniÈ›i de foarte departe, deodată cu femeile mironosiÈ›e, ca să aducem cele de rânduială îngropăciunii Mântuitorului: “Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uÈ™a mormântului?” (Marcu 16,3).

Oh, Domane, cine va prăvăli piatra îndoielii È™i a necredinÈ›ei noastre de pe sufletul nostru, ca să vedem, să gustăm È™i să credem cu toata fiinÈ›a noastră în Învierea Ta cea mântuitoare?

Ne raspunde din nou glasul Sfintei Evanghelii prin vocea îngerului care sălăsluia la mormântul Domnului: “Nu vă înspăimântaÈ›i! CăutaÈ›i pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde l-au pus” (Marcu 16, 6).

Patriarhul Ierusalimului dă binecuvântarea pentru Utrenie în jurul orelor 20.00. Popor mult se adună È™i fără ca cineva să coordoneze vreun cor, se aud răspunsuri la Ectenii, tropare È™i condace, imne È™i psalmi, în diferite limbi: greceÈ™te, ruseÈ™te, aramaică, româna, engleza È™i chiar arabă.

La orele 22.00 începe Sfânta Liturghie. Ce bucurie, ce minune, ce DAR de la Dumnezeu pentru noi cei împovăraÈ›i cu multe griji È™i păcate È™i ajunÈ™i să împlinim o dorință a sufletului nostru de o viață; dorinÈ›a de a fi pelerin la Locurile Sfinte.

Cântările liturgice È™i simfonia limbilor mulÈ›imii popoarelor nu conteness sa slăvească pe Dumnezeu în această Sfântă È™i mare zi.

“MulÈ›umim Èšie, Doamne; Dumnezeul nostru, pentru împărtășirea cu sfintele, cinstitele, nemuritoarele È™i cereÈ™tile Tale Taine, pe care ni le-ai dat nouă spre facere de bine È™i sfinÈ›ire È™i tămăduirea sufletelor È™i a trupurilor noastre. ÎnsuÈ›i, StăpÈ›ne a toate, fă să ne fie împărtășirea Sfântului Trup È™i Sânge al Hristosului Tău, spre credință neânfruntată, spre dragoste nefățarnică, spre desăvârÈ™irea înÈ›elepciunii, spre tămăduirea sufletului È™i a trupului, spre depărtarea a tot potrivnicul, spre paza poruncilor Tale È™i spre răspuns bine primit la înfricoșătorul scaun de judecata al Hristosului Tău”  (Liturghia Sf. Vasile cel Mare – Rugăciunea de mulÈ›umire).

Penultima zi a pelerinajului nostru.

O zi în care vom vizita: Dudul lui Zaheu VameÈ™ul, Valea Hozevului unde s-a nevoit întru Domnul, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Răul Iordan, Mănăstirea Sfântul Gherasim  È™i AÈ™ezământul Românesc de la Ierusalim.

Casa È™i dudul lui Zaheu se găsesc la numai 2 km de AÈ™ezământul Românesc È™i iarăși avem bucuria Sfintei Liturghii săvârÈ™ită de comunitatea arabă creÈ™tină din teritoriile palestiniene.

După aceea pornim Valea Hozevului până sus pe creasta muntelui unde strîjuieÈ™te întreaga vale,  o mănăstire ortodoxă edificată încă din secolul IV, deasupra peÈ™terii unde s-a retras È™i s-a rugat vreme de patru ani, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, fugind de mânia regelui Ahab È™i a Isabelei.

În apropierea acestei mănăstiri se găsec atât Izvorul lui Ielisei precum È™i Bet Haraba, care se tâlcuieÈ™te Casa Întoarcerii. Aici, TradiÈ›ia spune că Sfanta Maria Egipteanca după ce a trăit vreme de 40 de ani în asceză È™i rugăciune, a primit Sfânta Împărtășanie de la Sfântul Zosima È™i apoi s-a mutat la Domnul.

Acestui mod de trăire ascetică È™i de autentică viață creÈ™tină s-a facut următor È™i preaiubitul fiu al neamului nostru românesc, anume Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Acest fiu al Moldovei este acum mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, care pentru jertfelnicia vieÈ›ii sale de sfinÈ›enie, L-a proslăvit întru sfinÈ›ii Săi.

SăvâraÈ™im Slujba Acatistului la racla sfântului È™i ne plecăm genunchii cu smerenie dar È™i cu bucurie în suflet, pentru că Dumnezeu ne mângaie pre noi românii de pretutindeni, prin sfinÈ›ii neamului nostru românesc.

După ce primim binecuvântarea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, ne îndreptăm spre Râul Iordan. Numele de Iordan, vine din semanticul “iarden” care înseamnă “coboară”. În fapt, acest râu Iordan, care izvorăște de pe versantul de răsărit al Muntelui Hebron este singura sursă de apă dulce care „adapă” Marea Moartă (cca. 400m sub nivelul mării), dar È™i popoarele dimprejurul său, cu apă dulce. Lungimea râului Iordan este de peste 500 km È™i malurile sale pastrează în taina roportului apei de peste veacuri, nenumăratele minuni din Vechiul È™i Noul Testament, la care el a fost martor. Amintim faptul că pe malurile Iordanului s-au format cele 12 SeminÈ›ii ale lui Israel, înainte de a trece în Pământul FăgăduinÈ›ei. Tot de pe malurile râului Iordan, Proorocul Ilie Tesviteanul s-a înalÈ›at la cer. Aici a propovăduit sfântul Ioan Botezătorul È™i aici a primit botezul ÎnsuÈ™i Mântuitorul Iisus Hristos.

Aici, la Iordan, Pr Gheorghe Militaru și Precuviosul Părinte Ierodiacon Roman au slujit Sfințirea Aghiasmei.

După sfânta slujba, fiecare pelerin a primit binecuvântarea Iordanului prin mana preotului Gheorghe Militaru.

RenăscuÈ›i din apele sfinte ale Iordanului ne îndreptăm spre Mănăstirea Sfântul Gherasim, unde ne-au impresionat dincolo de “prietenia cu leul” a sfântului Gherasim, nenumaratele mărturii ale prezenÈ›ei creÈ™tine pe aceste locuri, încă din primele veacuri.

Seara pune stăpânire mult prea repede peste mănăstire, iar păsărelele însoÈ›esc cu ciripitul lor slujba PavecerniÈ›ei, în vreme ce noi ne luăm rămas bun de la maicile românce din mănăstirea grecească È™i pornim spre AÈ™ezământul Românesc de la Ierusalim.

Acesta în ordine istorică, primul aÈ™ezământ roamânesc la Locurile Sfinte, È™i se găseÈ™te în cartierul evreiesc ultraconservator din Ierusalim.

Acest lucru are adeseori repercusiuni, nu tocmai plăcute asupra vieÈ›uitorilor dar È™i a pelerinilor ortodocÈ™i români ce vizitează acest aÈ™ezământ…..

Însă, din moment ce pășeÈ™ti în incinta AÈ™ezământului românesc de la Ierusalim, te simÈ›i din nou acasă, indiferent de pe ce tărâmuri ale pământului eÈ™ti. MăicuÈ›ele de aici, dar È™i aÈ™ezământul în sine, ne fac să resimÈ›im bucuria de a fi român È™i de a vibra româneÈ™te chiar È™i pe tărâmuri străine.

Și nimic nu ne poate fi mai de folos în aceste moente emoÈ›ionante, decât rugăciunea. Rugăciunea de mulÈ›umire, de cerere È™i de ….călătorie, mai ales că mâine ne reântoarcem acasă, acolo unde este casa noastră adoptivă, Italia, o altă È›ară minunată, în care s-au proslavit mii È™i mii de martiri È™i sfinÈ›i pentru credinÈ›a în Hristos Mântuitorul.

Ne luăm ramas bun de la Maica Nicoalida È™i ne bucurăm să fim printre primii închinatori ai icoanei Maicii Domnului realizată la atelierele Patriarhiei Române cu argintul special comandat în Italia.

Revenim pentru ultima seară la Ierihon, unde după cină È™i după o fotografie de “rămas bun”, dar “pe curând” cu maicuÈ›ele ce ne-au “răsfățat” cu delicatesuri, ne îndreptăm săgeată să completăm È™i să “cumpătăm” bagajele, pentru că nu trebuie să depășim nicium, kilogramele la îmbarcare.

Nu prea avem timp de dormit în această noapte, pentru dorim să ne bucurăm înca o dată de biserică, de dialogurile duhovniceÈ™ti cu măicuÈ›ele aÈ™ezământului dar È™i de promenada pe tereasa aÈ™ezământului, poâi comtempla în departări, nu doar un cer înstelat extraordinar, dar mai ales È›inuturile biblice unde azi îÈ™i împreunează graniÈ›ele È™i zbuciumatele destine: Iordania, Israelul, Egiptul È™i Siria.

Soarele răsare în grabă iar noi cu bagaje cu tot, ne reunim pentru ultima dată în curtea aÈ™ezământului pentru o ultimă fotografie, pentru o îmbrățisare, pentru o rugăciune È™i o lacrimă de mulÈ›umire înaintea lui Dumnezeu, pentru toate câte ne-a dat să traim în acest binecuvântat pelerinaj.

Ne luăm ramas bun cu strângere de inimă È™i ochii ni se umezesc atât nouă, cât È™i maicilor de la Ierihon;  atât ghidului cât È™i dibaciului nostru È™ofer Amir.

 Pornim spre aeroport, dar È›inem cu dinadinsul să poposim macar cinci minute, la Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, din apropierea Tel Avivului, dar din È›inuturile palestiniene.

Sunt un fericit È™i mulÈ›umesc lui Dumnezeu că la încheierea acestui pelerinaj, am deosebita mângâiere sufletescă să-mi plec genunchii la mormântul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, al carui nume cu smerenie mi l-au hărăzit părinÈ›ii dimpreună cu naÈ™ii mei.

Aeroportul este la numai doi paÈ™i, aÈ™a că durerii despărÈ›irii noastre nu i se lungeÈ™te prea mult agonia, deÈ™i fiecare dintre noi are în continuare lacrimi în ochi.

Ne îmbarcăm È™i vom zbura spre casă, de care ne este tare dor. Ne este dor de cei dragi, dar nimic nu va mai fi ca înainte, pentru că noi am pășit pe pământul Țării Sfinte È™i nu mai avem voie să fim oricum în credinÈ›a noastră.

Adio Èšară Sfântă È™i Binecuvântată, dar pe curand!

Avionul grăbeÈ™te pe tăria cerului spre Roma, unde târziu spre miezul nopÈ›ii aterizăm È™i primim o altă È™i o nespusă bucurie; aceea a revederii celor dragi nouă care nu ne-au putut însoÈ›i, dar care au fost cu noi pretutindeni, purtaÈ›i cu dragoste în suflet È™i în rugăciune.

La revedere iubiÈ›ii mei fraÈ›i întru Hristos È™i nădăjduiesc să ne revedem din nou, cât mai curând, într-un proxim pelerinaj.

Bun venit la Roma, bine aÈ›i venit în Italia, patria noastră adoptivă!

Cu părintească dragoste, vă îmbrătâÈ›isez ăi vă doresc tuturor, alese È™i Sfinte Sărbatori ale NaÈ™terii Mântuitorului Iisus Hristos cu pace, sănătate È™i împliniri duhovniceÈ™ti.

Al vostru ghid și părinte duhovnicesc,

Pr Gheorghe Militaru

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

Pelegrinajul la Padova, moment de bucurie sufletească 

 

În sâmbăta zilei de 15 octombrie, anul curent, eram aÅŸteptaÅ£i dis de dimineaţă lângă autocarul parcat lângă Chestura veche cu un surâs de păstorul nostru spiritual, preotul Ioan Cătălin. Åži acel surâs al părintelui ne-a însoÅ£it tot timpul pelegrinajului nostru ÅŸi a înmulÅ£it bucuria noastră. Eram români ÅŸi moldoveni împreună ca fraÅ£ii ÅŸi pe toÅ£i ne aÅŸtepta o zi deosebità, deoarece, pentru cei mai mulÅ£i din noi, era pentru prima dată când mergeam într-un pelegrinaj ca să ne rugăm la moaÅŸtele Sfântului evanghelist ÅŸi apostol Luca care erau ocrotite în biserica Santa Giustina din Padova împreună cu una dintre icoanele MăicuÅ£ei Domnului pictată chiar de acesta. Puteam să ne rugăm ÅŸi să ne spunem fiecare durerile ÅŸi să cerem ajutor Sfântului ÅŸi, de asemenea, să ne măngâiem sufletele pline de păcate ÅŸi de amărăciuni. Pelegrinajul a fost organizat de Centrul de pelegrinaje al Episcopiei Ortodoxe române a Italiei. De altfel, pe 18 octombrie Biserica ortodoxă prăznuieÅŸte pe Sfântul evanghelist ÅŸi apostol Luca ÅŸi cu această ocazie urma să se săvârÅŸească ÅŸi Sfânta Liturghie chiar la moastele celui care mijloceste în faÅ£a Domnului pentru tămăduirea sufletelor ÅŸi a trupurilor noastre.

La Trento s-a alăturat ÅŸi autocarul cu credincioÅŸii de la Bolzano însoÅ£iÅ£i ÅŸi ei de preotul lor Lucian. S-a plecat cu puÅ£ină întârziere, iar pe drum învăluiÅ£i de liniÅŸtea munÅ£ilor am ascultat Rugăciunile ÅŸi Paraclisul Maicii Domnului citite de Părintele Diacon Gheorghe  ÅŸi de un alt om credincios. Åži a trecut timpul repede, drumul parcă se scurtase apoi între o poveste ÅŸi alta, că doar ne aÅŸtepta Sfăntul Apostol Luca ÅŸi pe noi, precum pe mulÅ£i alÅ£ii.

 AjunÅŸi la Padova, în faÅ£a impunătoarei biserici Santa Giustina care adăpostea moaÅŸtele Sfântului, a trebuit să trecem probabil cu toÅ£ii prin proba răbdării. În acel moment se celebra o cununie religioasă ÅŸi aÅŸadar slujba era amânată. Între timp se putea vizita Basilica Sfântului Antonio, principalul monument din Padova ÅŸi una dintre cele mai importante opere de artă din lume.

A venit însă ÅŸi momentul de a ne întoarce la biserica Santa Giustina. PreoÅ£ii, în număr de ÅŸase, printre care ÅŸi Părintele nostru cel drag de la Trento,  erau deja pregătiÅ£i pentru a oficia slujba iar spaÅ£iul din faÅ£a altarului unde se află moaÅŸtele Sfântului nostru Luca ÅŸi icoana MăicuÅ£ei Domnului pictată de acesta era plin de lume. În pelegrinaj erau de altfel ca noi, ÅŸi credincioÅŸi de la Cremona ÅŸi Alessandria precum ÅŸi localnici români  din Padova împreună cu Părintele lor. În timpul oficierii Sfintei Liturghii sufletele noastre fremătau, cum fiecare ÅŸtie însă, dar cred că mai toÅ£i eram cuprinÅŸi de valul bucuriei de a fi prezenÅ£i la aÅŸa momente deosebite.  Åži după ce am ascultat predica Părintelui Avram de la biserica românească din VeneÅ£ia, ne-am închinat ÅŸi ne-am rugat unul câte unul la moaÅŸtele Sfântului Luca ÅŸi la MăicuÅ£a Domnului, care ne ocroteÅŸte ÅŸi se roagă necontenit ÅŸi pentru noi la bunul nostru Isus Hristos, ÅŸi care precum Apostolul ÅŸi Evanghelistul nostru Luca ne aÅŸteaptă la el cu braÅ£ele deschise ÅŸi cu multă dragoste.  

Am părăsit biserica Santa Giustina ÅŸi ne-am îndreptat către biserica romănească de la Padova,  o biserică cu hramul „SfinÅ£ii Apostoli Petru si Pavel”  care ne-a adus aminte de bisericile noastre lăsate acasă ÅŸi păstrate în inima noastră. Altarul, stranele, totul era realizat conform stilului adevăratelor biserici româneÅŸti. În plus, lăcaÅŸul era plin de gânguritul celor opt copii care urmau să fie botezaÅ£i. Åži după un scurt popas  pentru a consuma sandvisurile oferite cu multă dragoste de Părintele nostru ÅŸi de Doamna preoteasa, ne-am reîntors la Trento cu sufletele măngăiate ÅŸi încărcate de mai multă putere pentru a afrunta în pace ÅŸi bucurie tot ce viaÅ£a ne oferă zi cu zi. 

 

 

 

Magdalena Luca