Seri filocalice pentru tinerii din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei


Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada liturgică a Triodului, în cuprinsul Eparhiei, va avea loc proiectul catehetic Serile filocalice, în cadrul căruia mai mulți conferențiari vor avea întâlniri duhovnicești cu tinerii Nepsis ai Episcopiei noastre.

Proiectul catehetic dedicat tinerilor Eparhiei noastre se află la a doua ediție, dorind a adăuga nobleței și curăției specifice tânărului o frântură din bucuriile duhovnicești ale viețuirii în Hristos, ca semințe ce vor rodi în sufletele lor atunci când Dumnezeu va îngădui.

Prima seară filocalică se va desfășura la Parohia Monterotondo, seara zilei de vineri, 22 februarie 2019, și va fi susținută de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.


Distribuiți:
Scroll Up