Taina iubirii ascunsă în verticala și orizontala Crucii

Taina iubirii ascunsă în verticala și orizontala Crucii

Omul a fost plamadit intru slujire si spre slujire, dupa pilda Facatorului sau, Care necontenit lucreaza. Slujirea izvoraste din iubire, astfel ca omul, in mod firesc, isi slujeste atat luisi, cat si aproapelui, dar adevarata dragoste, care izvoraste dinlauntrul lui spre slujirea semenului, tine necontenit de felul in care omul slujeste nemijlocit lui Dumnezeu si care se oglindeste in chipul Crucii.

Astfel, atunci cand vrem sa construim o cruce, primul element pe care-l asezam este verticala, dupa care pe ea se va sprijini si orizonatala. Verticala crucii reprezinta slujirea, nevointa personala a omului de a se uni cu Ziditorul sau, Care este Iubirea vecinicaAceasta nevointa (a omului de a se uni cu Dumnezeu) este de fapt o ridicare… prin pogorare intru pocainta.Dumnezeu Insusi l-a invatat pe om sa se inalte. Precum El Insusi S-a pogorat pe Sine, ca sa-l ridice pe om, slujindu-i omului, asemenea si omul este chemat sa se pogoare, sa se smereasca pe sine, dupa pilda ce i-a fost data de Ziditorul sau, pentru a se putea inalta.

Intruparea Cuvantului lui Dumnezeu reprezinta pilda desavarsita a tainei Iubirii si a Smereniei, care este totodata inceputul mantuirii omului.

Dumnezeu ni S-a descoperit ca fiind Iubire, deoarece prin jertfa si iubirea Sa nemarginita le-a unit pe cele de sus cu cele de jos, cerul cu pamantul, vecinicia cu vremelnicia.

Insa intelesul deplin al Crucii il aflam in randuirea celor doua elemente, verticala si orizontala, care se intalnesc si se sprijina in inima omuluiPe masura ce iubirea omului pentru Dumnezeu creste si se desavarseste, formandu-se astfel verticala Crucii, inima lui se largeste, ca sa-L primeasca pe Cel neincaput. Si de indata ce Dumnezeu Se naste prin iubire in inima omului, iubirea de Dumnezeu se revarsa in iubirea pentru aproapele si pentru intreaga zidire, intruchipand orizontala Crucii.Astfel, omul ajunge sa imbratiseze, in iubire, toata zidirea, iubire care il rastigneste, dar, in acelasi timp il aduna si il desavarseste.

Din nesocotinta, astazi implinim slujirea noastra anapoda, incepand cu orizontala Crucii, consumandu-ne energia in a face “misiune” si neintelegand ca misiunea noastra este intarita si desavarsita de verticala Crucii, care este unirea cu Dumnezeu. Parintii ne-au atras atentia sa nu ne asemanam lucratorilor care au construit corabia lui Noe, dar, din pacate, au ramas pe dinafara, pierzandu-se: “Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?” (Luca 9, 25).

(Ieromonah Luca Mirea, “Crampeie de gand si cuvant”, Editura Predania, Bucuresti, 2011)

http://www.cuvantul-ortodox.ro/

Distribuiți:
Scroll Up