Centrul cercului și centrul logic al creației

Centrul cercului și centrul logic al creației

 

În geometrica euclidiană cercul este mulțimea tuturor punctelor din plan, egal depărtate de un punct fix numit centru. Distanța comună este denumită de obicei raza cercului.

În lumea duhovnicească (spirituală, morală), în lumea gândirii noastre, cercul poate fi ușor asimilat cu universul în care trăim, iar mulțimea punctelor din plan fiind noi oamenii, locuitorii acestui Univers. Distanța egală a tuturor punctelor din plan (de pe circumferință) față de centrul cercului arată de fapt raportul de egalitate a punctelor unele față de altele, prin prisma centrului. Noi, toți oamenii de pe pământ, deși diferiți prin personalitate, cultură, tradiție, sex, vârstă, stare materială, inteligență, etc. suntem egali unii față de alții, pentru că toți avem viață, toți trăim și avem suflet. Cu ce este mai prejos viața unui copil sărac din Uganda față de viața președintelui Statelor Unite ale Americii? Cu nimic.

Istorii omenirii și experiența peregrinării omului pe pământ ne-a demonstrat că demnitatea omului stă, în ultimă instanță, în faptul că există. De ce oare ne este milă chiar și de un criminal atunci când e supus torturilor, chiar dacă acesta își merită pedeapsa? Pentru că ne identificăm cu suferința lui. Pentru că e ceva în noi care ne leagă de el. Indidiferent cât de înrăit a ajuns sufletul său, totuși nu uităm niciodată că și el este om, și poate avem și noi avem o vină pentru starea în care a ajuns. Pentru că știm că și el și-ar fi dorit să fie fericit și în pace cu toată lumea, dar din cauza alegerilor greșite și din cauza unor factori care i-au influențat educația și n-au ținut de el, a ajuns în această situație. Uitându-ne la el ne vedem pe noi, și asta pentru că în ambii e aceeași ființă umană, cu aceleași caracteristici: libertate, rațiune, voință, sentiment, iubire, etc.

Oricât de josnic ar ajunge un om prin faptele sale, există ceva în adâncul lui care n-o să poate fi pervertit: faptul că e om și are chipul lui Dumnezeu în el. Amprenta dumnezeirii în om e asemenea codului genetic care nu poate fi niciodată modificat, indiferent cât rău am face. Viața omului e viața lui Dumnezeu oferită în dar nouă la naștere.

Așa se face că raportul de egalitate dintre noi oamenii are la bază de fapt raportarea noastră, a fiecăruia față de Dumnezeu, așa cum egalitatea tuturor punctelor de pe cerc este valabilă doar prin raportarea la centru.

Toate formulele geometrice ale cercului: arie, rază, diametru, arc de cerc, sector circular, segment circular, coardă, unghi central, etc., toate pentru a fi calculate trebuie să se raporteze la centru. Astfel dimensiunile și raporturile matematice dintre punctele, dreptele, și corpurile înscrise cercului au la bază un punct clar de referință, fără de care totul și-ar pierde sensul: centrul cercului.

 La fel și în Univers, existența noastră și a întregii lumi n-ar avea niciun sens fără raportarea la Dumnezeu. Totul în jurul nostru ne trimite cu gândul că există un Creator minunat, iubitor și atât de înțelept. Dacă Dumnezeu n-ar exista, atunci n-am mai putea vorbi de moralitate, de reguli, de drepturi, de obligații, de tragerea la răspunde a celui ce greșește, etc. Totul ar fi un haos și nimic n-ar avea sens. Dar uitându-ne în jurul ne bucurăm să vedem cum și cel mai mic firicel de iarbă, și atomul de cesiu și firul de praf, și sistemul nervos al muștii, și Luna de pe cer, și floarea soarelui, și gândacii din Antartica… tot ce exisă are o rațiune de a fi, și aceste rațiuni se interconectează între ele și observăm că formează împreună rațiuni și mai înalte de a fi și tot așa…până când pas cu pas, înțelegem că rațiunea rațiunilor este Dumnezeu, ca Unul ce a gândit și creat totul în mod atât de frumos.

Dumnezeu este în centrul creației, pentru că nimic din ce există nu-și poate argumenta existența prin sine ci doar prin raportare la El, Unicul care nu poate fi prins într-un lanța cauzal, Singurul care există by default, prin puterile Sale.

Așa cum centrul cercului este reperul prin care toate dimensiunile și raporturile matematice din cerc au sens, la fel și Dumnezeu este reperul Suprem, centrul logic al Creației, prin care toate relațiile umane în mijlocul universului au sens.

Raza cercului este distanța de la un punct de pe cerc la centru. Raza e mereu aceeași indiferent către ce punct de pe cerc se calculează.

În lumea duhovnicească raza reprezintă distanța maximă dintre Dumnezeu și om, Dumnezeu – centrul logic al Creației și omul parte din creație. Această distanță este depărtarea maximă la care un om se poate distanța de Dumnezeu. Indiferent cât de mult rău ar vrea să facă, indiferent cât de fioros ar vrea să-l nege sau să-l blesteme pe Dumnezeu, omul are o limită a păcatului în el peste care nu poate trece. În fiecare din noi există anumite limite trupești spe păcat pe care nu le putem depăși. De exemplu oricât de mult ne-ar place mâncarea nu putem mânca la o masă mai mult de 3-4 farfurii de mâncare, pentru că ne îmbolnăvim pe loc. Oricât de mult am tânji după plăcerea sexuală totuși există o limită în obținerea ei, limite peste care dacă trecem suportăm suferința și putem ajunge chiar la moarte. Oricât de mult am vrea să ne bem, să ne drogăm, să ne distrăm, etc. ne lovim la un moment dat de suferință, de limitările trupului.

Așa se face că omul poate observa repede că dorința lui puternică de a fi fericit nu se împacă cu obținerea fericirii din cele materiale, izbindu-se de limitele fizicului, și doar lucrurile spirituale îi aduc fericirea adevărată: iertarea, iubirea, dăruirea, creația, smerenia, credința în Dumnezeu, și așa mai departe.

Dacă raza e depărtarea maximă de centrul cercului, adică depărtarea maximă a omului de Dumnezeu atunci înaintarea unui punct de pe cerc către centru este înaintarea omului către Dumnezeu. Pe acest drum unii oameni sunt mai apropiați de El, alții mai depărtați, dar în orice poziție ar fi în drumul lor, un lucru este sigur: înaintând spre centru, două puncte de pe același cerc, se apropire și între ele. Înaintând spre Dumnezeu, oamenii se apropie și unii de alții, și asta se întâmplă pentru că Dumnezeu nu caută să ne ofere experiențe mistice înalte ci să ne schimbe sufletul și să ne dăruim viață față de cel de lângă noi.

Iată ce frumos spune Sfântul Ioan Evanghelistul în epistola sa din Noul Testament:

„Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.

Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său.” (1 Ioan 4, 20-21)

Aspazia Oțel Petrescu, una din femeile care au suferit pe nedrept în temnițele comuniste spune:

„Am spus tot timpul ca pentru țară și pen¬tru Biserică suntem în stare să suferim orice. Păi, venise vremea ca s-o dovedim! Dumnezeu ne cerea sinceritatea acestei ofrande, pe care o aduceam noi în rugăciunile noastre! Şi atunci totul a devenit suportabil — nu ușor, greul a ramas greu, dar toate erau suportabile, pen-tru că știam că sunt țesute de iubire pentru Dumnezeu. Şi, într-adevar, din momentul in care am luat această hotărâre, cand ne-am format această convingere și când am început s-o trăim cu toata sinceritatea, am avut atâta binecuvântare din partea lui Dumnezeu, cum nu va puteți imagina! Noi Îl simțeam pe Hristos prezent printre noi: El era Centrul, noi eram cercul din jurul Lui — și, cu cât ne apropiam mai mult de El, cu atât mai mult ne apropiam și între noi. Vă dați seama că și geometric lucrurile se întâmplă așa: îți fixezi un centru, faci un cerc în jurul lui și, cu cât razele se apropie mai mult de centru, cu atat mai mult razele se apropie între ele, încat în centru se unesc toate și devin ceva unitar.”

Cercurile sunt curbe simple închise, care separă astfel planul în două regiuni, interior și exterior. Linia această curbă închisă delimitează toate punctele care se află în interiorul cercului, de toate cele care se află în exteriorul cercului.

În lumea duhovnicească am putea înțelege că linia cercului delimitează lumea creată de lumea necreată, sau lumea materială de cea spirituală, sau viața de aici de viața de dincolo de moarte.

E foarte interesant că toate punctele din interiorul cercului par a fi izolate de exterior, neexistând nicio ieșire din planul lor, la fel cum în lumea noastră materială nu am găsit nicio o „ușă” fizică pe care să ieșim spre lumea spirituală, dar totuși știm că ea există, o simțim, o trăim, dar n-o putem accesa fizic ci doar sufletește.

Linia cercului delimitează doar mental mulțimea punctelor din interiorul lui, căci am putea foarte bine considera acele puncte ca făcând parte și din alt plan, cu altă formă, cu alte formule matematice, alte reguli, care depăește aria cercului inițial.

La fel și Universul nostru material în care trăim, delimitează doar în mintea noastră lumea de aici de împărăția cerurilor căci în realitate noi putem trăi împărăția cerurilor încă de aici în sufletele noastre:

„Şi fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Lc. 17, 20-21)

(Claudiu Balan)

Distribuiți:
Scroll Up