Prilej de sărbătoare pe 25 martie, la Latina, cu ocazia hramului de Buna Vestire

 

Taina Bunei Vestiri este învederată de Duminica Ortodoxiei și după cum una pe alta se dezvăluie mântuirii noastre, la fel praznicele se întrepătrund firesc. Icoana Bunei Vestiri a încheiat, cu o seară înainte, în cadrul procesiunii cu Sfintele Icoane care avut loc la sediul Episcopiei Italiei, periplul închinării noastre - ca o pregătire spre a păși spre noul praznic al Bunei Vestiri. Acesta ne amintește de un adevăr ortodox suprem: cel al împreună-lucrării, al sinergiei dintre voința omenească și cea dumnezeiască.

Tot ca o bună vestire a bucuriei a fost și Sfânta Liturghie săvârşită cu ocazia sărbătoririi hramului parohiei Latina, slujită de un sobor de preoți din cadrul protopopiatului Lazio III. Soborul, adunat în jurul Sfintei Mese, a dăruit credincioșilor din Latina prăznuire duhovnicească cu ocazia hramului parohiei noastre, continuată în cadrul agapei care a urmat Sfintei Liturghii. La agapă au avut loc discuţii despre cele de trebuință rânduirii bisericești - în cadrul adunării periodice a protopopiatului Lazio III.

Protosul soborului preoțesc a fost părintele protopop, Iosif Ciontu, care a rostit cuvânt de învățătură, aducând în același timp binecuvântare din partea Întâistătătorului Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, Preasfințitul Episcop Siluan.

Ecoul, proaspăt încă, al cântării Pavecerniței Mari: “Doamne al puterilor fii cu noi” ne aduce aminte că toate se împlinesc cu puterea lui Dumnezeu. Astfel, toate s-au rânduit bine de Domnul spre desăvârșirea bucuriei noastre: aceea de a fi, cu toții, la moment de sărbătoare, în jurul unei Liturghii slujite într-un context de împreună-slujire.

Bunul Dumnezeu să ne dăruiască și cu alte prilejuri bune vestiri de bucurie, ca să ne învrednicim de împreuna-slujire!  

 

Presb. Cristina

 

 

Mai multe fotografii găsiți aici

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    5 X 1000

     

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Numărul total de vizitatori

    11783920