26 IUNIE  - ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL

În anul 1998, prin legea nr. 96, ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național.

Episcopia Ortodoxa Română a Italiei marchează evenimentul prin manifestări care au ca punct central cinstirea tricolorul românesc, printr-un proiectul Stindardele Marii Uniri, în cadrul căruia drapelul României ajunge în fiecare parohie ortodoxă română de pe cuprinsul Italiei, generând acțiuni culturale, artistice, simpozione și  diverse expoziții.

Susținerea tuturor acestora are o continuitate istorică, țesută pe margine înnobilării în timp a simbolului național tricolor. Această istorie se profilează mai pronunțat, începând cu deceniul al patrulea al secolului XIX, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, iar conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării. În acea perioadă, domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii". Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.

O informație prețioasă referitoare la existența stindardului tricolor, ne-o oferă Jean Alexandre Vaillant, (profesor și director al „Colegiului Sf. Sava” din București 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleșuva (zona Comarnic – jud. Prahova). Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.

În timpul revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.

Revoluționarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât și cei din Țara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca: „Dreptate – Frăție”, dându-i denumirea de „stindard al libertății”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înțeles cum trebuiesc făcute stindardele naționale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind“. În Adunarea populară desfășurată pe dealul Filaretului din București, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluției, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălțat „flamura cea mare tricoloră a națiunii române”, a întregii națiuni române.

Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel național in 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz pina in 1862, a avut fîșia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fîșia roșie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.

Ziua Drapelului Naționala fost instituită așadar, pentru a marca data de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul - roșu, galben și albastru - să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: FranțaItalia și Belgia.

Culorilor tricolorului românesc li s-a atribuit o simbolistică specifică, și anume: Roşul, semnifică sângele înaintaşilor noştri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea faţă de neam şi de ţară să fie la fel de aprinsă ca focul roşului din steag. Galbenul exprimă grandoarea ţării, prestigiul şi virtutea. Albastrul semnifică seninul cerului, al cugetului şi gândirii neamului românesc, credinţa şi puterea cu care suntem legaţi de pământul patriei.

Într-o abordare religioasă a simbolisticii culorilor tricolorului românesc, cele trei culori reprezintă cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea, virtuţi care trebuie să le aibă orice bun creştin, la fel cum le-au avut înaintaşii noştri. Roşu simbolizează de asemenea sângele Mântuitorului Iisus Hristos vărsat pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc, precum şi sângele martirilor noştri care s-au jertfit pentru credinţă, libertate şi demnitate. Galbenul reprezintă pe Duhul Sfânt, Cel ce s-a pogorât în lume la Rusalii, şi lucrează în Biserică, prin harul său, mântuirea tuturor, iar albastrul reprezintă maiestatea dumnezeiască a Preasfintei Treimi ce locuieşte în ceruri.

Departamentul Cultural al Episcopiei Italiei

Căutare

Instagram

    5 X 1000

    Reportaje EORI

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Vă Recomandăm

    Numărul total de vizitatori

    10748732